Povestea mea

M-am măritat cu bărbatul pe care-l părăsisem

Ciudată mai e și viata asta! Cine ar fi crezut că visul meu de a avea o familie, soț și copii avea să se împlinească doar alături de cel de care mă despărțisem pentru că încă nu se considera pregătit pentru asta?

Să zicem că, dacă ar fi să împărțim femeile în două categorii, una s-ar numi categoria grea, iar cealaltă -categoria ușoară. Stați așa! Nu vă grăbiți să mă judecați. Trebuie să vă explic ce înseamnă pentru mine „grea” și „ușoară”. Așadar, la categoria grea intră doamnele care suferă enorm când trec printr-o despărțire, divorț sau plecarea partenerului de viață într-o lume mai bună, iar la categoria ușoară, v-ați prins, cele care trec fără prea mari bătăi de cap peste sensibilitățile de ordin sentimental. Eu fac parte din categoria a doua și, pe cuvânt, asta nu înseamnă că nu știu ce este iubirea. Numai când mă gândesc la Pavel simt deja că îmi vine să mă urc pe pereți… Trebuie să vă spun cum ne-am cunoscut!

— Nu ți-e teamă?

— De ce să-mi fie?

— Că nu ne-am văzut față în față!

— E o pagină serioasă! Tu crezi că ăștia ar risca?

— Da’ i-ai cunoscut? știi cine sunt?

— Sunt niște oameni care au făcut o afacere printr-o pagină pe internet în care oamenii singuri își caută perechea…

— Sorana, îmi place de tine! Siguranța ta este foarte senzuală!

— Nu crezi că e timpul să ne și cunoaștem, totuși?

Destul de pretențioasă din fire, ajunsesem să intru pe internet să-mi caut perechea pentru că așa mă sfătuise o prietenă. Cică și ea procedase la fel și nu avea de ce să-mi fie teamă. Nu că aș fi dus lipsă de bărbați în lumea reală. Dar mă implicasem într-o relație de 7 ani care nu dusese nicăieri… Am vrut ceva mai concret și respectivul nu era pregătit pentru o familie. Așa că am decis să ne despărțim, fără lacrimi, scene, suferințe inutile.

Pe internet, l-am cunoscut destul de rapid pe Pavel și la fel de rapid ne-am și văzut fizic. II uimea nerăbdarea mea!

Din prima clipă în care ne-am întâlnit am simțit că e ceva în neregulă la el…

— Pavel, sigur nu ești vreunul însurat?

— Sorana, chiar așa mă crezi?

— Nu știu, nu te cunosc! i-am zis eu.

— Tu nu vezi că eu am semnat cu nume real pe internet? Vrei să-ți arăt și buletinul?

— Ei, spuneam și eu așa…

M-a dus cu zăhărelul. Ne-am cunoscut și mai bine în scurt timp, după care am luat repede decizia de a ne muta împreună. Ne potriveam de minune din punct de vedere sexual. La capitolul adevăruri și minciuni, stătea însă mai rău. S-a văzut mai întâi așezat la casa lui, cum s-ar spune, după care a prins curaj. Mi-a zis că, de fapt, e divorțat și că are un copil și o pensie de plătit. știa cum să strângă șurubul!

Eu eram îndrăgostită orbește de el, of, of, ce mi-e și cu iubirea asta!

— Ar fi fost mai bine să-mi fi spus din prima, Pavel!

— Mi-a fost teamă să nu te pierd!

— Adică, eu sunt așa, un pion? O piesă pe o tablă de șah?

— Sorana, am trecut printr-un divorț! Crezi că mi-a fost ușor?

— Bine, dar când s-a întâmplat? am continuat eu să-l descos.

— Acum 7 ani…

— și copilul? Cum e relația cu el? Ce e? Băiat? Fată?

— E băiat și mă iubește enorm. Numai că maică-sa mi-l dă doar când are ea chef.

— Nu o poți da în judecată?

— N-am nicio șansă în fața ei! Are pile prea mari! și, în plus, am avut momente când nu am putut să-i plătesc pensia, iar ea a trecut cu vederea…

— și, totuși, repet: ai fi putut să îmi spui adevărul…

— Nu am vrut să te pierd! A mai existat o femeie înainte de tine, i-am zis de la prima întâlnire!

— și? l-am întrebat eu foarte curioasă.

— și… s-a ridicat de pe scaun și a plecat.

— Of, Pavel, te înțeleg, dar, în același timp, sunt puțin luată prin surprindere…

— Sorana, dacă te-aș fi înșelat, aș fi zis…

— Nu e vorba de asta! E vorba că am simțit că îmi ascunzi ceva și nu ai vrut să-mi spui adevărul…

— Iubire, vrei să ne despărțim?

Ah, da’ de unde! știa bine ce vreau și ce îmi plăcea… știa cum să mă ia. Numai că, știți cum e, îndrăgostirea vine și pleacă. Eram convinsă că mă împăcasem cu gândul acesta, cu faptul că Pavel era tată. Până într-o zi…

— Cred că știu cum te-aș putea ierta! i-am zis eu.

— Să înțeleg că nu m-ai iertat?

— Poți să o iei și așa… Ce-ai zice dacă am face un copil?

— Un copil? Tu știi ce înseamnă un copil?

— Dar tu știi? i-am întors întrebarea.

— Normal!

— Lasă-mă să-ți spun și părerea mea: dacă ai un copil, nu înseamnă că și știi cum e să-l crești!

— Bine… Dar…

— Când ai un copil, ești zilnic lângă el, pricepi?

L-am lovit la punctul slab! Era și timpul, și cazul… în primul rând, pentru că mă refuzase, îmi tăiase aripile. Eu chiar îmi doream un copil. El era realizat cât de cât, eu nu aveam nimic, în afară de un bărbat în pat. și chiar nu mă așteptam să îmi răspundă în felul acesta!

Of, of, iubirea… Da, chiar ea! Pavel mă întristase foarte tare într-un timp foarte scurt. După doi ani de relație, consideram că e timpul să facem mai mult decât… sex. II iubeam, v-am mai spus, nebunește. Dar nu înțelegeam prea bine ce rol aveam eu în viața lui. și mai ales de ce nu voia să facem un copil. Cu timpul, s-a mai potolit și a schimbat foaia…

— Am putea încerca la un moment dat!

— Când, Pavel? Când? Eu m-am cam plictisit să-mi fac din nou speranțe… și-apoi e și vârsta… în curând, trec de 35 de ani…

— Sorana, în ziua de azi poți face copii și la 40 de ani! Nu vezi ce mult au evoluat lucrurile?

— Aș vrea totuși ca băiatul meu sau fiica mea să mă prindă cu părul negru, și nu alb…

— Să facem un copil nu e așa greu! Să mai așteptăm puțin! încerca Pavel să mă încurajeze.

Iubitul meu nu știa cu cine avea de-a face. Faptul că mă simțeam femeie alături de el nu era suficient pentru mine. Voiam să mă simt și mamă, și soție. Cred că acest statut complet ar trebui să vină ca un dar și numai din dragoste. Mă simțeam incompletă. Am vorbit cu Pavel nopți lungi, nu reușeam să ajungem nicăieri. El amâna momentul, eu nu mai aveam răbdare. și nici încredere. Bineînțeles că se învățase cu confortul pe care-l avea alături de mine. Nu mai trebuia să plătească chirie locuind cu mine. Mie însă mi se pusese pata. știam ce vreau, iar el nu îmi oferea decât un sfert din ceea ce îmi doream. S-a simțit extrem de ofuscat atunci când i-am zis la revedere. Eu, dimpotrivă. Ca eliberată! și credeți că am încetat să-mi caut perechea? Fraiera de mine… Se afla chiar sub nasul meu…

— Sorana?

— Mihnea? Tu?

— Eu! Chiar eu!

— Ce e cu tine în blocul meu?

— S-a mutat mama aici!

— Serios? Cum așa?

— Tata a murit și a vrut să se mute la garsonieră, că nu mai suporta casa în care au locuit atâția ani…

Surprize, surprize! Mihnea, iubitul meu cu care fusesem 7 ani, își vizita mama în blocul meu. în ultima vreme, nu mai avusesem timp de nimic, habar n-aveam că se mutase lume nouă în imobilul în care locuiam. L-am întrebat pe Mihnea de ce nu a trecut pe la mine, dar mi-a spus că mă văzuse cu un tip și că i-a fost jenă. Se referea la Pavel, normal. și iată că Mihnea m-a vizitat într-un context neașteptat, după o dramă de familie. Era schimbat și avea gânduri noi. A început să-mi vorbească de copii… Mi-era atât de greu să-l recunosc!

Continuarea probabil că o intuiți… Dar ceea ce nu știți este situația mea de-acum, în timp ce îmi scriu povestea: sunt însărcinată în 8 luni, mai am puțin și devin mămică. Da, pot să spun într-un final: mă simt și femeie, și soție, și în curând mă voi simți și mamă.

Copyright © 2017 StirileRNL.ro

To Top
error:
x
Da-ne un like daca ti-a placut articolul!Ai dat deja like? Poti inchide asta apasand X