Povestea mea

„M-am combinat cu el fiindcă era bogat și am ajuns să-i întrețin familia”

13-m-am-combinat-852x1024

   

Pe nesimțite, m-am trezit îndrăgostită lulea de un bărbat cu 25 de ani mai în vârstă ca mine, așa cum mi-am dorit, de fapt, și mi s-a părut ceva magic. Numai că tot ceea ce a urmat este demn de un subiect de roman, de câteva sute bune de pagini, și de aceea m-am decis să vă scriu acum…

Mă numesc Iuliana, am 25 de ani și am terminat Facultatea de Drept. Sunt avocată stagiară și câștig binișor, încât aș putea să mă descurc destul de ușor sin-gură. Cum însă părinții mei sunt oameni foarte înstăriți și se mândresc cu mine, ei îmi asigură un trai mai mult decât îmbelșugat. Ca exemplu, e suficient să menționez că, după admiterea la facultate, ei mi-au făcut cadou un apartament cu două camere în centrul capitalei și un auto-turism nou-nouț.

Dacă pe plan material lucrurile sunt foarte simple pentru mine, pe cel sentimental însă, situația este foarte complicată. Până la 23 de ani, de când începe povestirea mea, avusesem câteva relații, toate cu tineri cam de vârsta mea. Deși am încercat să mă implic și sufletește, nu doar fizic, niciuna dintre aceste relații nu m-a împlinit. Se poate să fi fost vina mea, necoaptă fiind, sau se poate ca tinerii mei iubiți să nu fi avut suficientă experiență încât să știe cum să mă trateze. Cert este că tot timpul simțeam că lipsește ceva, atât în societate, cât și în dormitor. Nu eram cu adevărat fericită. Drept dovadă, nu am suferit după nicio despărțire.

Aș putea afirma că încă încercam să mă descopăr, să mă cunosc, atunci când prietena mea din copilărie, Roxana, mi-a dezvăluit faptul că avea un iubit cu vreo 20 de ani mai mare ca ea.

— Iuliana, crede-mă, de câteva luni, de când sunt cu Tudor, simt, în sfârșit, că trăiesc! s-a ambalat ea după ce o mustra-sem pentru că păstrase secretă legătura. Am învățat o mulțime de lucruri de la Tudor, și viața mea s-a schimbat mult în bine.

— Te cred, Roxi, te cred! i-am răspuns cu sinceritate. De altfel, observasem că, de la o vreme, ești mereu senină și radioasă, dar nu îmi explicam de ce.

— Uite, ar trebui să procedezi la fel ca mine! mi-a făcut ea, complice, cu ochiul. Renunți la relații cu puști de vârsta noastră, care habar nu au să se comporte cu o fată. îți deschizi un cont pe un site matrimonial și îți găsești un tip matur, stilat, iar eu te asigur că nu vei regreta.

Zis și făcut. Am procedat întocmai cum m-a învățat prietena mea, pe care o invidiam pentru tonusul și pofta ei de viață, urmarea fiind că în două-trei zile aveam o puzderie de pretendenți care mă abordaseră și doreau să mă cunoască. La profilul meu specificasem clar: „Caut bărbat serios, matur, dispus la ajutor reciproc”.

Prin urmare, nu e de mirare că între apelanți se găseau și boșorogi de 65-70 de ani…

După ce am făcut o selecție la sânge, m-am oprit asupra lui Viorel. Din cele câteva discuții purtate pe internet, acesta părea, la 48 de ani, nu doar un tip foarte inteligent, ci și serios, de încredere – desigur, asta în măsura în care un bărbat însurat și cu copil, aflat în căutarea unei amante, poate fi considerat serios și de încredere…

Viorel era, așadar, familist, dar căsnicia sa scârțâia din toate temeliile, din moment ce își dorea o amantă. Ne-am întâlnit într-o seară, într-o micuță, dar luxoasă cafenea, și ne-am plăcut foarte mult. El afișa un fizic armonios, de portar de polo, și un chip frumos, de actor de vodevil. Nu i-aș fi dat mai mult de 35 de ani. Ne-a fost evidentă amândurora atracția pe care o exercitam unul asupra celuilalt, și eu i-am mulțumit în gând Roxanei pentru ideea ei.

— Ce simți acum, Iuliana? m-a întrebat Viorel la despărțire. Vom ajunge în intimitate? Iți dorești asta? Eu, cred că simți, îmi doresc foarte mult…

— Da, îmi doresc și eu și simt că vom deveni iubiți! i-am răspuns cu mult entuziasm. De fapt, abia aștept să fiu iubita ta!

Așteptarea nu a durat prea mult. Ne-am mai văzut o dată în oraș, într-un local cochet, pentru a pune la punct detaliile întâlnirilor amoroase, după care am purces la fapte. Legat de aceste „fapte”, nu voi intra în detalii, fiindcă îmi este jenă, ci am să vă destăinuiesc numai că Viorel, spre deosebire de adolescenții cu care mă culcasem până atunci, avea -și are – o tehnică aparte de a face dragoste, alternând într-un mod inteli-gent, bine calculat, mișcările dure, sălbatice, cu cele suave. Viorel e când vânos și îndârjit, când blând și tandru. O succesiune de faze letală.

Relația cu iubitul meu „serios și matur” a decurs grozav timp de mai bine de un an, perioadă în care ne-am „ajutat reciproc”, după cum specificasem în profilul de pe site.

Astfel, Viorel m-a răsfățat mergând cu mine în multe localuri selecte și cluburi de fițe, la piese de teatru și chiar în câteva weekenduri romantice. Prin prisma faptului că lucra ca director pe Europa de Est al unei companii americane, el era foarte ocupat, dar partea bună era aceea că putea găsi pretexte pentru a lipsi de acasă și noaptea, ca și la sfârșit de săptămână.

În ceea ce mă privește, pentru ca relația să fie reciproc avantajoasă, îl „ajutam” pe iubitul meu oferindu-i… iubire. Oriunde, oricât, oricum. Necondiționat. și nu doar trupește, ci și sufletește. Pentru că, e momentul să vă mărturisesc, cu timpul, aveam să mă îndrăgostesc de Viorel.

Pe lângă celelalte moduri de a mă răsfăța, escapadele noastre în hoteluri de lux, amorul nebun făcut pe paturi acoperite cu petale roșii de trandafiri, șampania și frișca sorbite de pe abdomenul lui lucrat în scări -toate acestea m-au făcut să capitulez. Altfel spus, am ajuns să îl iubesc pe Viorel cu disperare.

Din păcate însă, relația noastră avea să fie zguduită de un mic cutremur, atunci când iubitul meu a fost înlocuit în postul foarte important – și totodată extrem de bănos – pe care îl deținea în compania americană cu un tânăr care abia ieșise de pe băncile facultății. Așa m-am convins că nepotismul funcționează nu doar la noi, ci peste tot în lume – dar asta e o altă poveste. Ideea este că, rămânând fără așa o sursă de venituri babană, iubitul meu, retrogradat într-un post călduț, dar slab remunerat, s-a simțit atât de stânjenit, încât avea să vină cu o propunere care mi s-a părut de-a dreptul nebunească.

— Iuliana, draga mea, trebuie să facem o pauză! m-a anunțat el într-o seară, în timpul unei întâlniri intime, la hotel. Până nu îmi recuperez postul sau nu găsesc un alt serviciu unde să câștig la fel de mult ca înainte, e mai bine să nu ne mai vedem.

— Ce spui acolo, Viorel? am sărit eu ca arsă. Nici să nu te gândești la una ca asta, dragul meu! Doar nu vom permite ca banii să intervină între noi, când avem o așa relație minunată și ne iubim atât de mult!

— Asta e adevărat, Iuliana, ne iubim mult, însă știi bine că toate distracțiile costă… Având în vedere că soția mea, ca învățătoare, are un salariu de mizerie, eu am fost întotdeauna stâlpul casei, așa că banii ăștia puțini, pe care îi câștig acum, voi fi nevoit să îi duc, integral, acasă. Iți vorbesc deschis, nu mă ascund de tine: sunt într-o situație foarte, foarte jenantă, Iuliana.

— Viorel, mă bucur că ești sincer cu mine, căci și eu am fost întotdeauna sinceră cu tine, nu ți-am ascuns niciodată nimic. De altfel, dragostea curată care ne leagă s-a clădit pe încrederea reciprocă. Acum, ascultă-mă, și te rog să nu mă întrerupi!

— Bine, sunt numai urechi.

— După cum știi, pe lângă faptul că eu câștig destul de bine, nu mă plâng, părinții mei sunt niște oameni înstăriți și mă finanțează lună de lună cu o sumă uriașă. Prin urmare, pentru mine nu reprezintă nicio problemă a achita mesele la restaurant, biletele la teatru sau camera de hotel…

— Bine, dar nu te pot lăsa să faci asta! a încercat el să protesteze. Ar fi total incorect și absolut stânjenitor!

— Ba nu e adevărat! l-am contrazis, fermă. Când doi oameni se iubesc, atunci se sprijină unul pe celălalt. Până când te pui pe picioare, eu voi fi cea care achită notele de plată… și acum, hai să ne iubim încă o dată, căci ard de nerăbdare!

Astfel s-a încheiat o discuție delicată, dar necesară, în urma căreia singura schimbare în relația pe care o aveam cu Viorel a fost aceea că eu am devenit responsabilă cu plățile. Lucrul acesta nu mă deranja câtuși de puțin în condițiile în care, timp de mai bine de un an, iubitul meu cheltuise o mică avere cu mine și, după cum vă spuneam, ajunsesem să țin la el ca la ochii din cap. Nu concepeam viața fără Viorel, chiar dacă el era însurat și avea copii.

De altfel, din spusele sale, cei doi băieți erau motivul pentru care nu divorțase – și nici nu avea de gând să o facă -, deși între el și soția sa nu mai era nimic de multă vreme. Conviețuiau și păstrau aparențele de dragul celor mici. În ceea ce mă privește, deși în visele mele cele mai frumoase, păstrate secrete, mă vedeam soția lui Viorel, eram totuși împăcată cu situația, pe care o cunoscusem de la bun început și pe care o acceptasem. Nu am forțat lucrurile în niciun fel, ci am fost mulțumită trăind, atât cât era posibil, împreună cu omul adorat.

Peste circa jumătate de an, adică în urmă cu trei luni, iubirea noastră avea să treacă printr-o nouă grea încercare. De la o vreme, îl simțisem pe Viorel că era stresat. Devenise foarte agitat, părea lipsit de pace sufletească. Ceva îl măcina, era clar, iar eu trebuia să aflu ce anume.

— Dragul meu, ce s-a întâmplat? l-am întrebat. Te văd tot mai îngândurat, tot mai frământat, vreau să știu ce te preocupă!

— Iuliana, uite, că ai observat, nu are rost să mă ascund, ci îți spun direct: tot din cauza banilor mă frământ zi și noapte, a mărturisit el. Sau, mai exact, din cauza lipsei lor. Băieții cresc, iar costurile pentru grădiniță, respectiv școală, sunt tot mai mari. Am început să acumulăm restanțe la întreținere și să avem facturi neachitate.

— Of, dragul meu, îmi pare nespus de rău, de ce nu mi-ai spus care e situația? l-am dojenit. știi bine că te-aș fi ajutat… Dar lasă, că nici acum nu e târziu.

— Nici să nu te gândești, draga mea! Deja mă simt vinovat pentru că am acceptat să sponsorizezi întâlnirile noastre… M-am gândit să merg și să lucrez câțiva ani pe o platformă petrolieră în Norvegia, unde se câștigă grozav. știi că sunt inginer ca formare, în tinerețe am mai lucrat pe platforme marine…

— Doamne! Nici în glumă să nu mai spui una ca asta, Viorel! am izbucnit, disperată. Nu aș putea trăi nicio zi știindu-te departe de mine și expus primejdiilor specifice platformelor ma-rine norvegiene. Am să te ajut eu să plătești întreținerea și facturile până te pui pe picioare, iar în schimb tu nu trebuie decât să mă iubești ca și până acum, dragul meu!

— Bine, Iuliana, dar tu ești conștientă de sacrificiile pe care le faci pentru mine?

— Meriți, Viorel. Sunt convinsă că, la rândul tău, ai fi făcut același lucru pentru mine. și acum alungă-ți gândurile negre și hai să ne iubim, căci abia aștept să mă răsfeți cu mângâieri și sărutări!

Făcând socoteala și adunând banii cheltuiți pe distracții cu cei necesari pentru facturile și restanțele la întreținere ale lui Viorel, s-a adunat o sumă destul de mare. Dar, cu ajutorul generoșilor mei părinți, care nu mi-au cerut niciodată explicații pentru banii cheltuiți, am putut totuși să îmi susțin financiar bărbatul adorat. De altfel, asta fac și în ziua de azi, în condițiile în care iubitul meu încă nu a reușit să iasă din pasa proastă în care se află de mai bine de jumătate de an: plătesc consumațiile la localuri, biletele la spectacole și camerele de hotel și, în plus, îi asigur banii necesari pentru a achita întreținerea și facturile utilităților. Sunt însă absolut sigură de dragostea lui pentru mine și știu că, dacă eu aș fi ajuns în situația sa, nici el nu m-ar fi lăsat de izbeliște.

La finalul povestirii mele, vreau să vă mai împărtășesc un secret. Ei bine, sunt atât de îndrăgostită de Viorel și atât de fericită când sunt cu el, încât mă gândesc foarte serios să facem un copil. Nu consider că eu, la 25 de ani, sunt prea tânără pentru a deveni mamă și nici că Viorel, la 50 de ani, este prea bătrân pentru a deveni – din nou – tată. Chiar mâine îi voi spune ideea mea. Sunt convinsă că va fi încântat…

To Top