Actualitate

Leul continuă să se deprecieze în raport cu euro. Dolarul a ajuns la maximul ultimelor zece luni

Leul continuă să se deprecieze în raport cu moneda euro. Cursul valutar anunțat luni de Banca Națională a României este de 4,5158 lei pentru un euro, în urcare cu 0,33 bani (+0,07%) faţă de valoarea din şedinţa de vineri, de 4,5125 lei pentru un euro, transmite Agerpres.

   

Leul pierde teren și față de dolarul american. Cursul anunțat de BNR este de 4,1957 lei pentru un dolar, în creştere cu 4,88 bani (+1,18%), în raport cu cotaţia de vineri, de 4,1469 lei/dolar. Astfel, dolarul a ajuns la maximul ultimelor zece luni, în raport cu moneda națională. O cotaţie mai ridicată nu a mai fost înregistrată din data de 6 ianuarie 2016, respectiv 4,2141 lei/dolar.

Potrivit BNR, leul s-a depreciat şi în faţa francului elveţian, acesta ajungând, luni, la o cotaţie de 4,2139 lei, mai mult cu 0,98 bani (+0,23%), în comparaţie cu valoarea din ziua anterioară, respectiv de 4,2041 lei pentru un franc elveţian. Şi cotaţia francului în raport cu leul este cea mai ridicată din ultimul an şi jumătate.

Gramul de aur s-a ieftinit, luni, cu 2,23 lei (-1,33%), până la valoarea de 165,1530 lei, de la 167,3856 lei, în şedinţa precedentă.

To Top