Vedete romanesti

Laura Lavric, război în instanță cu sora sa de Sărbători

laura-lavric-razboi-in-instanta-cu-sora-sa-de-sarbatori

Laura Lavric îşi cheamă iar sora în sala de judecată. Interpreta de muzică populară i-a redeschis acesteia proces pentru că a jignit-o în public şi îi cere daune morale de 100.000 de euro. Procesul se află pe rol.

   

O vorbă spune că cine râde la urmă va râde mai bine. Laura Lavric (70 ani) a reuşit până la urmă să-i închidă gura surorii sale, Ecaterina Traian, care i-a adus public mai multe acuzaţii defăimătoare. Artista a pierdut primul proces, întrucât nu a ştiut să ofere detalii legate de domiciliul surorii ei din Canada. Însă anul trecut Laura Lavric a deschis un nou proces, iar de această dată a oferit instanţei adresa respectivă. ”Am reuşit să îi găsesc adresa din Canada, prin intermediul unor rude din Costişa, Jud. Suceava (localitatea natală a artistei – n.r.). Ea poate să se ascundă şi în gaură de şarpe, nu contează asta, pentru că o să se judece şi în lipsa ei”, a declarat pentru Click! Laura Lavric. Totuşi citaţia s-a întors, iar instanţa i-a acordat Ecaterinei Traian un avocat din oficiu. ”La ultimul termen s-a stabilit un avocat-curator pentru sora doamnei Lavric, pentru a fi citată în România. Noi am făcut tot ce ne stă în putinţă pentru a-i găsi domiciliul în Canada. Şi când l-am găsit, s-a întors plicul înapoi, iar instanţa a ajuns la concluzia că e un aranjament între ea şi poştaş”, a declarat pentru Click! avocatul Laurei Lavric, Cătălin Dancu.

Interpreta cere 100.000 de euro drept daune morale pentru faptul că sora ei a acuzat-o că s-a prostituat în SUA, pentru haine, bijuterii şi parfumuri. ”Da, clienta mea a cerut 100.000 de euro daune morale, a plătit taxa de timbru pentru suma aceasta”, punctează Cătălin Dancu. Cu toate acestea, interpreta susţine că nu a deschis procesul pentru a scoate nişte bani, ci pentru că voia să-şi oprească sora, care o jignea întruna pe posturile de televiziune. ”Mie nu mi-a trebuit să mă judec cu ea, dar asta a fost singura soluţie să o fac să mai tacă, pentru că venea la diferite posturi tv şi spunea tot felul de lucruri despre mine. Pe mine nu mă interesează banii. Cât despre cele spuse de sora mea în urmă cu câţiva ani, au fost din cauză că este invidioasă pe mine, pe situaţia mea, mai ales că eu sunt solicitată şi iubită de public. După moartea părinţilor mei a începutul totul, pentru că până atunci era ţinută în frâu de ei să nu facă familia de râs. Nu mai vreau să mă mai împac cu ea”, susţine Laura Lavric. Pe plan profesional, artistei îi merge ca pe roate. ”Am concerte, nu mă plâng pentru asta. O să am perioada următoare cântare în Italia, după care voi merge în Franţa şi mai văd după aia ce proiecte se mai ivesc între timp”, mai spune interpreta.

De la ce a pornit scandalul dintre surori

Ecaterina Traian, sora cântăreței

Ecaterina Traian, sora cântăreței


Laura şi Ecaterina sunt certate la cuţite de patru ani de zile. Scandalul a izbucnit, când sora interpretei s-a dezlănţuit la tv. “Fostul ei soţ, care a fost un om minunat şi care o aştepta din turnee cu flori şi cu mâncare a divorţat din cauza infidelităţilor ei şi relaţiilor ei extraconjugale. Eu sunt plecată din ţară din ’90, am întâlnit-o la New York, iar din multe surse am aflat că ea cânta la un restaurant, iar colateral mergea cu orice bărbat care îi oferea cadouri sau bani”, spunea Ecaterina despre Laura. Nici artista nu s-a lăsat mai prejos. “Am găsit-o la matrimoniale. Şi atunci eu fac o socoteală, a avut o apariţie cât era mama în spital, şi a doua apariţie la două săptămâni după ce am înmormântat-o. Ei îi tropăiau hormonii de supărare că a murit mama ei şi era pe internet. Câtă perversitate şi nesimţire, n-am văzut”, îi răspundea Laura.

To Top