Externe

Italia, zguduita de o crima in care sunt implicati si 3 romani. Mesajul sfidator publicat de criminal pe Facebook

O crima infricosatoare in care sunt implicati, inclusiv 3 romani, inspaimanta Italia. Un dresor de cai este acuzat ca si-a ucis un rival de la un alt circ sprijinit de conationalii nostri.

   

Acestia din urma ar fi batut cu salbaticie victima inainte ca asasinul sa ii aplice lovitura fatala. Cu totii au fost arestati. In aceste imagini de amator Alex Orfei isi demonstra maiestria: imblanzea in special caii, insa se pricepea si la girafe sau camile.

Din pacate nu a reusit sa isi infraneze si dorinta de razbunare. Alex Orfei si-a ticluit planul oribil in provincia Vibo Valentia din Italia.

Victima sa a fost trapezistul Werner De Bianchi. Se cunostea demult, lucrau in spectacole diferite, insa nu rivalitatea profesionala i-ar fi invrajbit. Ci o datorie mai veche pe care De Bianchi o avea la Orfei.

Cel din urma, l-a incoltit in apropierea unui supermarket. Era insotit de 3 romani, angajati de Orfei ca ingrijitori.

Potrivit cotidianului Gazeta Romaneasca ai nostri l-ar fi batut pe datornic inainte ca Orfei sa ii aplice o lovitura cu o arma alba.

Aceeasi publicatie adauga ca 2 dintre romani ar fi declarat in ancheta ca l-au insotit pe seful lor la locul de intalnire sub amenintarea concedierii si ar fi recunoscut ca l-au batut pe barbat chiar si cand era cazut la pamant.

Ajuns la spital De Bianchi le-a spus politistilor ce s-a intamplat. ”Victima a fost constienta la inceput dupa aceasta agresiune si ne-a spus numele agresorului. Bianchi a fost dus la spital si supus unei interventii chirurgicale, dar din pacate nu a putut fi salvat. Ne-am dus la rulota circului de unde l-am arestat pe Alex Orfei.”, au relatat anchetatorii.

Alex Orfei a apucat insa sa posteze pe Facebook un mesaj sfidator. „I-am dat o lectie.. si acum altul urmeaza!”

In arest cu Orfei au ajuns si romanii care l-au ajutat. Initial, numele asasinului a fost legat de familia Amadeo Orfei, cu o istorie de peste un veac in istoria circului. Presa italiana si reprezentantii celebrului circ au negat ulterior orice asemanare.

To Top