Socant

Intamplare terifianta! Dupa ce a ramas fara un ochi, s-a aruncat in fata trenului! Acum un frate ii poarta de grija

Un barbat de 41 de ani, din localitatea ieseana Costesti, a avut parte de un destin frant inca de la varsta frageda. Marinel Simireanu avea sa duca o viata chinuita. La sapte ani a trecut prin prima sa grea incercare: fratele acestuia i-a scos ochiul stang cu un foarfece, in joaca. Din pricina acestui nefericit eveniment, cativa ani mai tarziu, Marinel a fost pe punctul de a-si pierde chiar si viata.

   

La varsta de 9 ani, mama acestuia a decis sa-si abandoneze cei 9 copii si sotul si a fugit in Targu Neamt, unde a sperat sa-si refaca viata alaturi de un alt barbat. Ramas singur cu copiii, tatal muncea pe unde apuca, pentru a putea sa le asigure traiul minim de zi cu zi. Fiind plecat mai tot timpul de acasa, satenii au informat autoritatile despre situatia creata astfel, imediat copiii au fost luati de stat si impanziti in toata tara, in centrele de plasament.

„Aveam doar 9 ani cand s-a intamplat asta. Numai sora cea mare a ramas cu bunica. Pe restul ne-au raspandit la Casele de copii din tara. Noi suntem cinci baieti si patru fete. Am nimerit in acelasi Centru de Copii Cozmesti cu fratele meu mai mare cu doi ani, Vasile. El are acum grija de mine. La varsta de 15 ani am decis cu fratele sa ne reintoarcem acasa”, si-a amintit Marinel Simireanu. Dupa ce a absolvit cursurile gimnaziale, datorita situatiei precare in care se afla, Marinel a incercat sa se angajeze, numai ca, de fiecare data, era respins pe motiv ca nu are un ochi, pe care l-a pierdut in copilarie.

„Pe 19 noiembrie 1994 am avut un accident de tren. A fost mai mult o tentativa de sinucidere. Eu fiind fara ochiul stang, nimeni nu voia sa ma angajeze. Din aceste motive am clacat, am intrat in depresie si am recurs la acest gest. Accidentul s-a intamplat chiar aici, in Halta Costesti. Am stat internat in spital din noiembrie 1994 pana in iunie 1995”, a mai adaugat Marinel.

Fratele, singurul sprijin

Potrivit barbatului, singurul care ii este alaturi este fratele acestuia, Vasile Simireanu. Acesta este si asistentul personal al lui Marinel. „Cat timp am stat in spital, fratele meu a fost alaturi de mine tot timpul. Ma mai iau cu cei doi nepoti. Vin si mai stau cu mine, iar eu ii ajut sa-si faca temele. De mancare imi mai fac eu, imi mai aduce fratele, ma descurc. Cu lemnele stau cam rau. Ma costa 600 lei doi mc. Eu am o pensie de 340 lei. Ma mai ajuta prietenii, persoanele care-mi cunosc destinul. Mai trimit cate un pachet, bani cat pot si ei…”, a precizat Marinel. Chiar daca Marinel este infirm, el nu se da batut atunci cand vine vorba de munca fizica, de intretinerea gospodariei. Zilnic, munceste atat cat poate. El are grija de gaini, pisici si, mai nou, de vaca fratelui.

„Cat pot muncesc. Singur imi fac treaba prin gospodarie. Doar in situatiile extreme, cand chiar nu fac fata, il solicit pe frate sa ma ajute. Dintre toti fratii mei, cu el ma inteleg cel mai bine. Cu restul nu prea tinem legatura. De unul dintre noi nu mai stiu nimic. A fost infiat de o familie si e in Franta”, a mai povestit barbatul lovit de soarta.

Casa, singurul sau vis

Marinel Simireanu locuieste in casa parinteasca. El sta singur dupa decesul tatalui, in 2011. Mama acestuia s-a reintors pe meleagurile natale, insa locuieste in casa ei parinteasca, impreuna cu mama, bunica lui Marinel. Barbatul are un singur vis: sa-si vada casa renovata.

„Tot ce imi doresc acum este sa-mi vad casa terminata. Niste prieteni, printr-o biserica din Italia, au strans niste bani si cu acestia am reusit sa o tencuiesc. Mai am mult de lucru. Vreau sa-mi fac baie si bucatarie, dar nu am cu ce. Am inceput lucrarile. Dar eu singur le fac. La tavan, m-am urcat pe scaun, pe masa si iar pe scaun. Asa am reusit sa fac lucrarea”, a mai spus Marinel. Barbatul spera acum ca apropiatii sa-l poata ajuta cu materiale sau cu bani pentru a-si termina de renovat locuinta cu o camera in care-si duce veacul zi de zi si sa-si indeplineasca visul.


Sursa: bzi.ro

To Top