Tehnologie

Înșelătoria „WhatsApp Gold” – Descarci doar viruși

Cotidianul britanic The Independent atenționează că deja numeroși utilizatori ai aplicației de comunicații WhatsApp au fost păcăliți să descarce versiunea “WhatsApp Gold”, infectându-și telefoanele sau tabletele cu viruși.

   

Numeroși utilizatori ai aplicației WhatsApp au reclamat faptul că au primit mesaje prin care erau îndemnați să descarce aplicația „WhatsApp Gold” prin intermediul site-ului al cărui link era distribuit prin mesaje.

„In sfârșit poți descărca WhatsApp Gold, versiunea folosită de celebrități”, așa incepe mesajul trimis de hackeri utilizatorilor aplicației WhatsApp, fie prin SMS, fie prin mail. Reclama promite tot felul de funcții inexistente în versiunea reală a aplicației, cum ar fi apeluri video, seturi noi de emoticoane, posibilitatea de a șterge un mesaj trimis din greșeală și capacitatea de a încărca o sută de poze odată. În plus, hackerii vorbesc despre caracteristici de securitate superioare variantei normale a aplicației și mult mai multe opțiuni de personalizare.

Păcat că este totul o înșelătorie. Cine a dat click pe link-ul indicat pentru a descărca WhatsApp Gold și-a infectat telefonul sau tableta cu un virus gândit pentru a citi datele stocate in telefon. Această înșelăciune a fost practicată în trecut și sub numele de „WhatsApp Plus”.


Trebuie știut că responsabilii aplicației WhatsApp îi blochează pe utilizatorii care dispun de software neautorizat în telefoane. În plus, în secțiunea de întrebări frecvente (FAQ) de pe site-ul oficial WhattsApp se precizează explicit că „WhatsApp Plus este o aplicație care nu a fost dezvoltată de WhatsApp și care nu este autorizată de WhatsApp (…) Dezvoltatorii WhatsApp Plus nu au nicio legătură cu WhatsApp și noi nu susținem WhatsApp Plus”.

Pentru a evita escrocherii de tipul WhatsApp Gold sau Plus, responsabilii WhatsApp recomandă utilizatorilor să ignore și să șteargă orice mesaj care îndeamnă descarcarea unei noi aplicații din alte surse decât Google Play Store sau App Store.

To Top