Tehnologie

Incredibil! Aceste persoane au primit ani grei de puşcărie doar pentru postările de pe Facebook

Incredibil! Aceste persoane au primit ani grei de puşcărie doar pentru postările de pe Facebook

Regele Thailandei, Bhumibol Adulyadej în vârstă de 87 de ani, este protejat de legea lèse-majesté, şi oricine insultă casa regală poate primi până la 15 ani pentru fiecare cap de acuzare, potrivit The Guardian.

   

După vechea lege lèse-majesté (o normă care susţine că e ilegal să insulţi demnitatea monarhiei, regele, regina sau urmaşul la tron), guvernul thailandez te poate trimite în închisoare dacă dai share la ceva care ofensează familia regală, scrie Business Magazin.

După lovitura de stat ce a avut loc în 2014, numărul arestărilor pe baza crimei de lezmajestate a urcat foarte mult, după cum se poate vedea în grafic. De fapt, peste 50 de oameni au stat la închisoare în iunie 2016 pentru lezmajestate, printre care studenţi care au fost acuzaţi că au defăimat roialitatea într-o piesă de teatru, oameni care au scris de rău pe pereţii toaletelor sau că ar fi vorbit de rău de monarhie.

Anul trecut doi thailandezi au fost condamnaţi pentru că au publicat mesaje anti-monarhie pe Facebook. Cei doi au primit 28 şi 30 de ani de puşcărie. Cel care a primit 30 de ani de puşcărie, Pongsak Sriboonpeng, este acuzat că a ofensat monarhia în şase postări pe Facebook. Aşadar a primit 60 de ani de puşcărie, dar termenul a fost redus la jumătate după ce s-a declarat vinovat. În plus, acesta nu are drept la apel deoarece Thailanda încă se află sub legea marţială.

Un alt cetăţean cu o istorie de instabilitate mentală a fost condamnat la cinci ani de puşcărie pentr că a tăiat un tablou în care erau portretizaţi regele şi regina.Un alt exemplu absurd este Patnaree Chankij, o femeie de 40 de ani din Thailanda, care a fost a fost acuzată că a ofensat monarhia folosind un singur cuvând pe Facebook. Chankij a răspuns unui mesaj critic adresat monarhiei cu „ja” care înseamnă „mda” sau „înţeleg” în thailandeză, scrie BBC.

Orice cetăţean poate fi acuzat de crimă de lezmajestate şi autorităţie acţionează, speriaţi că dacă vor arăta clemenţă acuzaţilor şi ei la rândul lor ar putea fi acuzaţi. Chiar şi criticare legii este considerată o ofensă ce ar putea fi taxată.

Criticii legii spun că aceasta este folosită ca o armă de către generalii care deţin puterea împotriva adversarilor politici ai regalităţii.

To Top