Diverse

Imaginea bizară surprinsă din dronă. Avionul supersonic „ascuns” în spatele blocului

O mulțime de rămășițe ale tehnicii militare sovietice zac pe undeva prin toate colțurile țării.

   

În cazul de față, imaginea a fost surprinsă în orașul Kazan, capitala republicii Tatarstan, situat la confluența fluviilor Volga și Kazanka.

Fotografiat mai întâi de sus, avionul ascuns în curtea unei clădiri, a fost mai apoi surprins în mai multe instantanee de diverși curioși.

Este vorba despre un Tu-144, aparent abandonat, dar, cel puțin pe dinafară, intact.

Tu-144 a fost primul avion de pasageri supersonic din lume fiind testat in zbor cu 3 luni inaintea proiectului anglo-francez Concorde, potrivit Wikipedia. A fost construit în Uniunea Sovietică sub conducerea lui Alexei Tupolev. De-a lungul istoriei sale a avut 55 de zboruri operaționale, Tu-144 zbura la o altitudine medie de 16.000 de metri (52,000 ft) și cu o viteză de aproximativ 2.000 de kilometri pe oră.

Este neclar de ce se află avionul printre blocuri. Cert este însă că în poze se mai poate observa un avion, ba chiar și câteva fragmente din alte aeronave.


To Top