Vedete straine

Halle Berry se plânge că este prea frumoasă

Halle Berry a avut probleme din cauza aspectului sau cel puțin asta susține ea. Actrița americană în vârstă de 50 de ani a declarat că frumuseţea a ”costat”-o câteva roluri. Mai mult, ea susține că din cauza aspectului fizici fost nevoită să se ”lupte” cu mai mulţi regizori pentru ca aceştia să ia în serios talentul ei interpretativ, relatează contactmusic.com.

Laureată cu premierul Oscar, Halle Berry susține că, la începutul carierei, s-a luptat pentru a primi roluri bune, deoarece directorii marilor studiouri cinematografice credeau că era o actriţă ”prea frumoasă” şi care nu putea să interpreteze un rol principal într-un film.

”Eu proveneam din lumea concursurilor de frumuseţe şi a modei şi apoi, imediat după ce oamenii de la Hollywood au aflat acest lucru, am fost desconsiderată ca actriţă”, a declarat vedeta hollywoodiană într-un interviu acordat revistei W. ”Aşadar, mi-am fixat ca obiectiv eliminarea acelei părţi din persoana mea. Şi, la început, am acceptat roluri care nu se bazau deloc pe aspectul meu fizic, iar acesta a fost o metodă foarte bună pentru a căpăta o anumită credibilitate în interiorul industriei cinematografice”, a adăugat ea.

Unul dintre primele roluri serioase interpretate de Halle Berry a fost cel din filmul ”Jungle Fever”, regizat de Spike Lee în 1991, în care a jucat rolul unei dependente de droguri, Vivian. Iniţial, Spike Lee a vrut să o distribuie în rolul elegantei soţii a personajului jucat de Wesley Snipes, dar Halle Berry a insistat foarte mult şi a obţinut în cele din urmă rolul acelei dependente de heroină.

Lupta ei pentru a primi roluri serioase nu s-a încheiat în acel moment, vedeta americană fiind nevoită, de asemenea, să insiste foarte mult pe lângă Lee Daniels, producătorul filmului ”Puterea dragostei/ Monster’s Ball” (2001), care i-a adus Oscarul pentru cea mai bună actriţă. Potrivit dezvăluirilor actriţei, Lee Daniels era ”dezgustat” de ideea ca Halle Berry să joace rolul soţiei disperate a unui deţinut condamnat la moarte şi executat.

”El spunea: «Nu se poate aşa ceva», însă argumentul meu era acesta: «Doar pentru că o persoană arată într-un anumit fel, asta nu înseamnă că acea persoană este scutită de nenorociri. Nenorocirile nu fac discriminare. I-am spus: «Aspectul meu fizic nu m-a scutit niciodată de greutăţi, momente dificile sau situaţii dureroase. Te rog, dă-mi şansa de a face o încercare în acest rol. Adeoseori îmi dau seama că e mult mai interesant să vezi felul în care o persoană care arată într-un anumit fel se chinuie în feluri pe care nu ţi le-ai fi imaginat»”, a continuat Halle Berry.

Producătorul Lee Daniels şi regizorul filmului, Marc Forster, au acceptat şi Halle Berry a interpretat în cele din urmă rolul principal feminin din filmul ”Monster’s Ball”.

”Acel rol a schimbat cursul carierei mele în atât de multe feluri”, a spus vedeta.

To Top