Tehnologie

Google inregistreaza toate conversatiile pe care le-ati avut in preajma telefonului. Cum puteti dezactiva functia

De ani buni Google inregistreaza conversatiile pe care oamenii le poarta in preajma dispozitivelor sale, cu scopul de a imbunatati comenzile vocale, spun reprezentantii companiei. Vestea buna este ca aceasta functie poate fi oprita.

   

Simpla voce a posesorului este suficienta pentru a activa functia de inregistrare a conversatiilor, chiar si cand nu folositi telefonul, spun cei de la The Independent.

Google sustine ca motivul pentru care face asta este sa le ofere oamenilor rezultate mai bune la cautarile pe care le fac si sa imbunatateasca recunoasterea sunetelor pentru comenzile vocale.

Partea buna, spun jurnalistii, este ca din anul 2015 gigantul IT a le-a pus la dispozitie utilizatorilor o pagina cu tot istoricul stocat despre ei. Tot acolo ei pot asculta toate aceste inregistrari si mai important sa le stearga. Site-ul va ofera date despre modul in care a fost inregistrata informatia, daca aceasta a fost facuta cu Google app si in unele cazuri si transcrierea conversatiei. Datele pot fi considerate si un fel de jurnal, care sa va ajute sa va amintiti diferite evenimente din viata.

Pentru cei iritati de aceasta intruziune in viata personala exista o modalitate de a opri inregistrarile. Tot ce trebuie sa faceti este sa intrerupeti asistentul virtual si sa nu folositi niciodata comenzile vocale. Aceasta masura vine insa cu dezavantaje: nu va veti mai bucura de toate facilitatile de care dispune un dispozitiv mobil care functioneaza cu Android.

To Top