ShowBiz

GIGI BECALI a adus din nou zâmbetul pe buze! Gestul impresionant făcut unor copii sărmani

Gigi Becali a adus bucurie unor copii dintr-o comună foarte săracă din România, Todireşti. Încă o data latifundiarul din Pipera a reuşit să schimbe povestea unor oameni.

   

Două sate în care sărăcia îşi spune povestea în fiecare zi, în care părinţii numără lipsurile în fiecare clipă sunt aşezările rurale din comuna Todireşti, locul în care zâmbetul apare pe chipul celor mici doar din când în când.


Povestea celor 500 de copii a ajuns şi la urechile unor oameni cu suflet. Gigi Becali a pregătit câteva cutii cu daruri pentru cei mici şi le-a trimis spre şcoala din Todireşti. Vestea a ajuns înaintea camioanelor, iar copiii s-au adunat emotionaţi în faţa şcolii.


Micuţii au deschis curioşi cutiile şi au probat încălţările şi hăinuţele chiar acolo, în căminul cultural. Fericirea lor nu poate fi exprimată în cuvinte.

To Top