Vedete straine

Gabriela Spanic, de nerecunoscut la 42 de ani! Operațiile estetice i-au schimbat radical înfățișarea

gabriela-spanic-de-nerecunoscut-la-42-de-ani-operatiile-estetice-i-au-schimbat-radical-infatisarea

Gabriela Spanic (42 de ani), una dintre cele mai iubite actrițe de telenovele din lume, care până nu de mult era preferata bărbaților din întreaga lume, a devenit de nerecunoscut. La doar 42 de ani, aceasta are chipul desfigurat de operațiile estetice numeroase.

   

Celebra actriță, care a fost și în România, era una dintre cele mai invidiate femei din Venezuela și Mexic pentru frumusețea ei și silueta impecabilă, însă intervențiile chirurgicale numeroase i-au schimbat radical înfățișarea și în loc să o ajute să capete un chip mai frumos, operațiile nu au făcut nimic altceva decât să o urâțească și să îi distrugă fața frumoasă.


În ultimii ani, Gabriela Spanic, care trăiește de câțiva ani în Mexic, a trecut printr-o serie de operaţii estetice care i-au schimbat radical înfăţişarea. Ea şi-ar fi făcut făcut implant în pomeţi, şi-ar fi mărit buzele, sânii şi posteriorul. Spanic a fost recent protagonista unui nou scandal. Publicațiile din Mexic au scris despre ea că și-ar fi schimbat orientarea sexuală și că s-ar iubi cu o femeie frumoasă, o afaceristă braziliancă. Însă, Gaby a negat zvonurile spunând că s-a săturat de invențiile presei și că ea nu este lesbiană, iar brazilianca îi este doar o foarte bună amică.

Asistenta ei a încercat să o omoare
Actrița a fost în urmă cu șase ani și victima unei tentative de asasinat. Ea a fost otrăvită, aparent de fosta ei asistentă personală, Maria Celeste Fernandez. Atunci au avut de suferit atât diva, cât şi fiul ei şi mama, toţi rămânând cu sechele grave ale intoxicaţiei cu sulfat de amoniu.



Credea că nu o să scape cu viaţă în 2010, când ea, fiul ei de câţiva anişori, dar şi mama ei au ajuns la spital mai mult morţi decât vii, dar Gabriela Spanic şi ai ei au reuşit să supravieţuiască otrăvii ingerate din mâncare şi lichide timp de mai multe luni.



Gabriela Spanic a fost Miss Venezuela
Diva a mărturisit, în 2013, că din păcate, sănătatea ei e foarte şubredă din cauza sulfatului de amoniu care i-a afectat organele, în principal plămânii şi ficatul. Aceştia nu mai funcţionează la parametrii normali fiind deterioraţi ireversibil. “Unul din plămâni e inutil şi respiră foarte greu. Pot muri în somn, sufocată. Ficatul otrăvit trebuie susţinut cu vitamine şi tratamente, dar îmbunătăţirile sunt mici. Sufăr de nevralgii puternice, la fel şi mama mea. Iar fiul meu de cinci ani are imunitatea la pământ, fiind mai mereu bolnav”, a mărturisit tristă “Usurpardora”.

Gaby a câștigat, în 1992, titlul de Miss Venezuela, lucru care i-a deschis poartă spre lumea actoriei. Rolurile importante care au făcut-o celebră în toată lumea au fost cele din telenovelele „Stăpâna” și din „Uzurpatoarea”, unde a avut dublu rol.

To Top