ShowBiz

FLORIN CHINEZU i-a luat 700.000 euro la barbut gangsterului BUTOANE de la Giurgiu. Partidă memorabilă de weekend între proprietarul târgului auto Vitan şi celebrul interlop

Liderul clanului Butoane din Giurgiu ar fi pierdut o sumă fabuloasă după ce a jucat barbut, la Bucureşti, cu patronul târgului de maşini Vitan.

   

Surse din anturajul lui Octavian Grecu, zis Butoane au dezvăluit că liderul interlop de la Giurgiu, mare amator de jocuri de noroc, ar fi pierdut, recent, nu mai puţin de 700.000 de euro după ce ar fi jucat barbut cu Florin Pârvu, zis Chinezu, patronul târgului auto de la Vitan. Aceştia ar fi jucat chiar în biroul din Vitan al omului de afaceri, care se simte mai în siguranţă la sediul său, după ce, o lungă perioadă, partidele de barbut au fost organizate în diferite camere de hotel.

Sursele citate au spus că cei doi obişnuiesc să joace relativ des, pe sume ameţitoare, care ajung, uneori şi pâna la patru milioane de euro. Aşa s-a întâmplat anul trecut, când Chinezu a pierdut în faţa lui Butoane patru milioane de euro, după care interlopul giurgiuvean i-a acordat revanşa. Acesta a mers la Giurgiu unde, de această dată, nororcul i-a surâs şi ar fi reuşit să recupereze o bună parte din sumă.

Numele lui Chinezu a apărut, în trecut şi într-un scandal de cămătărie după ce regretatul Vadim Tudor a dezvăluit, într-o emisiune tv că Gigi Becali ar fi împrumutat de la acesta trei milioane de euro şi ar fi pus gaj celebrul său palat.

To Top