Vedete romanesti

Fiica lui Dem Rădulescu: „Tata a fost stâlpul casei şi al sufletelor noastre” | FOTO

Irina, fiica lui Dem Rădulescu, este o femeie superbă, o prezență discretă care se ține departe de mondenități. Ea va împlini în curând 30 de ani și este actriță la Teatrul Mic.

   

Irina avea doar 13 ani când tatăl sau, marele Dem Rădulescu, a plecat dintre noi, dar îi păstrează amintirea vie. Cu puțin timp înainte să se stingă maestrul, fiica sa a apucat să-i spună că-i va călca pe urme și va deveni actriță.

”Mi-a spus: „Întotdeauna să cauţi adevărul şi simplitatea. Să nu cauţi să fii într-un fel anume, să cauţi adevărul”, povestește Irina, care are numai cuvinte extraordinare de spus despre tatăl ei cu care a avut o relație deosebită.

”El avea această bucurie extraordinară şi un râs ca de copil. Şi, de fapt, bucuria în relaţia cu noi îi venea din simplul fapt că era cu noi. De asta spun că iubirea a fost cea mai importantă lecţie pe care mi-au dat-o părinţii mei. Avea această bucurie fantastică a copilului care se bucură din orice. Dar sigur că el, în fond, era un om extraordinar de responsabil şi serios. Sigur că glumea şi o făcea cu mult farmec, dar cu noi a fost stâlpul casei şi al sufletelor noastre”, spune Irina despre maestrul Dem Rădulescu într-un amplu interviu pe fifiștie.ro

Deși este fiica a doi mari actori, Dem Rădulescu și Adriana Șchiopu, Irina susține că mama ei și-a dorit să vadă singură ce înseamnă să fii actor. Cu toate acestea i-a fost mereu aproape și o simte ca pe o soră mai mare.

”Mama a fost de principiu că la început e bine să mă dumiresc singură, nu să fie alături de mine pe scenă. (…) Suntem un întreg. Am rămas un întreg în ciuda faptului că după 9 luni eu am ieşit. Am vorbit mai devreme despre formă şi conţinut. Pot să spun că ea mi-a dat nu doar formă, ci şi conţinut. Suntem prietene, surori…. e foarte greu să vorbeşti de cineva care înseamnă atât de mult”, a mai spus Irina.

Întrebată ce îi atrage atenția la un bărbat, Irina spune că mâinile, iar asta are cumva legătură tot cu tatăl ei.

”Tata avea nişte mâini superbe. O mână frumoasă, dar foarte masculină şi puternică. Şi am rămas sensibilă la asta. Sigur că până să ajungi să vezi mâna contează atitudinea. E o chimie care poate să apară. Chiar şi de departe, cineva poate să îţi atragă atenţia. Bărbaţii în general încearcă să impresioneze, să pozeze. Eu apreciez naturaleţea, chiar şi stângăciile. Faptul că e el însuşi”, declară Irina Rădulescu.

To Top