Social

Fetița hrănită doar cu ceai și pufuleți a împlinit 6 ani! Va fi adoptată de medicul care a salvat-o!

De la copilul subnutrit, hrănit doar cu pufuleţi şi ceai, a devenit o fetiţă dolofană, care merge la grădiniţă şi este adorată de toţi medicii!

   

Florentina, fetiţa din Vaslui care în urmă cu mai bine de un an a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost abuzată şi înfometată de părinţi, a împlinit ieri 6 ani.

Departe de imaginea copilei care cântărea doar patru kilograme, micuţa a arătat ca o prinţesă! Medicii şi asistentele care i-au salvat viaţa şi au crescut-o în ultimul an i-au făcut o mulţime de cadouri şi chiar şi primul ei tort aniversar.

“I-am pregătit lui Flori un tort cu personajele ei preferate. Abia aştept să o revăd, am mari emoţii”, ne-a spus Gina Munteanu, asistenta şefa de la secţia Gastroenterologie. Ceilalţi invitaţi la mica petrecere au fost copii din spital, care i-au cântat “La mulţi ani”.

Până să ajungă în grija medicilor, Florentina a fost hrănită de părinţi doar cu pufuleţi şi ceai, iar când a fost descoperită, era la un pas de moarte.

“Era în comă, avea jumate de corp paralizat”, îşi aminteşte medicul Marin Burlea. Acum, micuţa merge la grădiniţă şi urmează să fie adoptată de unul dintre medicii care a salvat-o, după ce părinţii ei naturali au fost decăzuţi din drepturi. “La noi în familie s-a obişnuit foarte repede şi mie deja îmi spune mama”, ne-a mărturisit Maia Tudose.


To Top