Povestea mea

Era devastată după moartea tatălui ei, dar nu se aștepta să găsească asta la ușa ei

O femeie a povestit pe internet cum i s-a schimbat viața după înmormântarea tatălui ei. Nu se aștepta la așa transformare.

   

“Când am aflat că tata e pe moarte am luat repede trenul pentru a ajunge la spital, la el. Mai târziu am aflat că și atunci când știi ce urmează, nu ai cum să te pregătești pentru un asemenea eveniment. A durut mult mai mult decât anticipasem, a fost cel mai dureros și dificil moment din viața mea.

După ce s-a stins, m-am întors în garsoniera lui și m-am așezat pe jos. Erau atâtea lucruri de făcut. Hârtii, aranjamente, facturi, tradiții. Au trecut zile întregi și parcă nu se mai termina. Eram depășită de situație și mă simțeam tare singură. Stăteam în garsoniera lui și era liniște. Cum poate să fie o cameră plină de mobilă să fie așa goală?

Într-o seară, liniștea s-a rupt. La ușa de la intrare plângea cineva. Am deschis ușa și pre preșul de la intrare era un pisoi tărcat. Era un amărât de pisoi. Arăta groaznic. Arăta exact cum să simțeam eu.

L-am băgat în casă și am deschis o cutie cu ton. A mâncat repede și a adormit exact acolo, pe gresie, în bucătărie.

A doua zi am întrebat vecinii ce-i cu pisoiul ăsta. Mi-au spus că unul dintre chiriașii de pe palier a plecat și l-a abandonat. Pisoiul ăsta era ca mine, singur și abandonat.

Stăteam pe palierul blocului și mă gândeam ce să fac cu pisoiul ăsta. Să am grijă de cineva în acest moment nu era în planurile mele. Când am deschis ușa, a alergat spre mine și a început să se urce pe picior. În acel moment m-am decis să îl păstrez, măcar până mă întorc acasă. I-am zis Ionică, în onoarea unui cățel pe care tata îl adorase.

Lucrurile au mers mult mai bine. Aveam multe de făcut în timpul zilei, dar când mă întorceam acasă eram întâmpinată cu entuziasm și afecțiune. Cu pisoiul ăsta pricăjit torcând în poala mea am aranjat vorbit la telefon cu avocatul, cu diverse rude și cunoștințe. Noaptea se băga în pat, lângă mine. Câteodată dormea pe perna mea sau în capul meu. Mă făcea să râd, cum nu mai râsesem de mult. Prezența și compania lui au schimbat totul. Nu știu cum aș fi trecut prin toate astea fără el.

Când mi-am terminat toate treburile a venit momentul să mă gândesc ce o să fac cu Ionică. Nu știam cum o să îl transport cu trenul până acasă, dar nu voiam să renunț la el. În ciuda tuturor grijilor mele, Ionică s-a comportat exemplar. Nu a plâns, ci a dormit în cutia de transport tot drumul. Cred că era fericit. Parcă știa că merge acasă.

Au trecut cinci ani de la moartea tatălui meu. Pisoiul ăla pricăjit nu mai există, acum e un motan frumos. A fost și este un dar minunat. Toată lumea m-a lăudat că l-am salvat. Adevărul îl știu doar eu și Ionică. Ne-am salvat reciproc. Eu i-am oferit un cămin și el mi-a dat o lecție de viață. M-a învățat să am încredere că totul va fi bine. Că oricând ai nevoie de un înger, acesta va veni. Uneori îngerul vine pe patru picioare și are blăniță tărcată.”

To Top