Actualitate

eMAG a anuntat reduceri de 35 de milioane de euro de Black Friday 2016! Care este produsul cu cea mai mare reducere: 5.000 de lei

eMAG a anuntat astazi intr-o conferinta de presa cum va avea loc Black Friday 2016 – vineri pe 18 noiembrie. Site-ul de e-commerce a anuntat ca vor exista peste 1 milion de produse in oferta, iar reducerile totale vor fi de peste 35 de milioane de euro. Valoarea estimata a comenzilor pentru editia de anul acesta ajunge la 250 de milioane de lei. In 2015, valoarea comenzilor a fost de 202 milioane de lei. De asemenea, conform estimarilor eMAG, intreaga piata de e-commerce din Romania va avea comenzi in valoare de 1 miliard de lei.

   

„Black Friday este cel mai mare eveniment de shopping din an, care cumuleaza comenzi intr-o zi cat intr-o luna intreaga si care a devenit un fenomen social. Pentru o zi liniile de acces la Internet si serverele noastre devin cea mai populata artera comerciala din Romania. Este momentul in care iti poti achizitiona produse si tehnologii la preturi extrem de avantajoase, pe care nu le poti avea in niciun alt moment al anului.

Evenimentul a crescut foarte mult in fiecare an. Fata de prima editie, gama de produse s-a extins de 12 ori, de la 80 de mii de produse in 2011, la 1 milion in prezent. Ne-am pregatit temeinic in ultimele 10 luni, pentru a le oferi clientilor cea mai buna experienta, dar si multe surprize”, a declarat Tudor Manea, General Manager, eMAG, in cadrul conferintei de presa de astazi.

In premiera pentru piata din Romania, eMAG aduce 1.000 de pachete de furnizare de energie electrica, pentru care factura este zero pe o perioada de 6 luni. Prima surpriza de Black Friday este dezvoltata in parteneriat cu E.ON Energie Romania. Pachetul E.ON Lite este destinat consumatorilor casnici, iar contractul de furnizare de energie electrica va fi incheiat pe o perioada de un an, cu posibilitate de prelungire. Dupa perioada de gratuitate de o jumatate de an, clientii vor beneficia de un pret redus de furnizare (de 0,19 lei /kWh), avand astfel posibilitatea de a economisi sume importante la plata facturilor si in aceasta perioada.

De asemenea, clientii vor putea achizitiona la preturi speciale televizoare, telefoane mobile, laptopuri, frigidere, masini de spalat, produse de ingrijire personala si cosmetice, jucarii, carti, produse pentru casa si gradina, articole sportive, produse pentru copii, produse pentru masina. De asemenea, acestia vor avea la dispozitie in premiera 1.500 de produse din categoria Smart Home.

Anul acesta, peste 2.000 de magazine partenere eMAG Marketplace sunt pregatite cu promotii pentru Black Friday, dublu fata de anul precedent.

Datorita volumului mult mai mare de produse din oferta de anul acesta, eMAG a incheiat parteneriate cu cele mai importante sase firme de curierat din Romania, astfel incat coletele comandate sa fie livrate clientilor in termen de zece zile, pana pe 28 noiembrie. Mai mult, eMAG le ofera clientilor posibilitatea de a-si prelua coletele din cele 11 showroom-uri si din cele 202 de puncte de livrare deschise cu Posta Romana.

Cele peste 1 milion de produse ocupa o suprafata cu 65% mai mare fata de editia precedenta. Pentru a fluidiza livrarea produselor catre clienti, eMAG a alocat anul acesta o suprafata de depozitare de 100.000 de metri patrati, de dimensiunea a 20 de terenuri de fotbal. in primele doua zile de dupa Black Friday (19 si 20 noiembrie) vor pleca zilnic spre clienti cate 150.000 de colete, care vor fi preluate de 160 de camioane zilnic.

Pentru ca anul trecut 51% dintre clienti au comandat in Black Friday de pe dispozitivele mobile, eMAG a investit 2 milioane de euro in servere si servicii de hosting, pentru o experienta buna de utilizare.

Stocuri de produse din oferta:

Peste 40.000 de televizoare
Peste 20.000 de laptopuri
50.000 de smartphone-uri
17.000 de frigidere
100.000 de electrocasnice mici (mixere, roboti de bucatarie, espressoare, fiare de calcat si altele)
35.000 de aparate de ingrijire personala

1.500 de produse Smart Home
100.000 de parfumuri si seturi cadou
100.000 de scutece (echivalentul a 40 de tiruri)
110.000 jucarii si jocuri
20.000 de anvelope

Black Friday este cel mai asteptat eveniment de cumparaturi al anului, lansat in Romania de eMAG in 2011. Ajuns la cea de-a sasea editie, Black Friday a devenit cunoscut prin volumul urias de produse aflate in promotii si prin ofertele de pret unice. Datorita reducerilor intre 30% si 80%, clientii eMAG pot achizitiona de Black Friday mai multe produse cu aceiasi bani pe care i-ar da in mod uzual pe unul singur.

Cea mai mare reducere anul acesta (exceptand masinile) va fi de aproximativ 5.000 de lei la un televizor. Miercuri, 16 noiembrie, vor fi anuntate cele mai tari oferte anul acesta de Black Friday. Un amanut important este ca anul acesta, in premiera, vor fi afisate si cantitatile existente pentru cele mai atragatoarea produse!

To Top