Externe

Economia Turciei a pierdut 90 mld. euro in urma loviturii de stat esuate. In turism, inca se mai aduna pierderile. Peste 1 milion de rezervari, anulate

Economia Turciei a pierdut 90 mld. euro in urma loviturii de stat esuate. In turism, inca se mai aduna pierderile peste 1 milion de rezervari, anulate

Tentativa de lovitura de stat esuata din 15 iulie a costat economia Turciei cel putin 300 de miliarde de lire turcesti (99,9 miliarde de dolari, aproape 90 de miliarde de euro), a declarat marti ministrul vamilor si comertului, Bulent Tufenkci, pentru cotidianul Hurriyet, preluat de AFP.

   

“Daca luam in calcul toate avioanele de vanatoare, elicopterele, armele, bombele si cladirile (avariate), costul este de minimum 300 de miliarde de lire, potrivit primelor noastre calcule”, a spus Tufenkci.

“Numeroase comenzi din strainatate au fost anulate si multi straini au incetat sa mai viziteze Turcia. Din nefericire, pucistii au lasat impresia ca Turcia este o tara din lumea a treia cu tancuri pe strazi”, a mai adaugat ministrul turc, potirvit Agerpres.

Tufenkci a recunoscut totodata ca in sectorul turistic s-ar putea produce si mai multe pierderi, in conditiile in care guvernul turc a suspendat concediile anuale a celor peste 3 milioane de functionari publici.

Potrivit ministrului, in sectorul turismului s-au inregistrat deja un milion de anulari de rezervari. De altfel, acest sector fusese dur afectat de atentate atribuite jihadistilor sau gherilei kurde.

“Pierderile imediate in ceea ce priveste scaderea numarului de vizite turistice si de investitii vor incetini probabil cresterea economica in 2016 si 2017”, avertizase saptamana trecuta Institutul International de Finante (IFF), un lobby cu sediul la Washington si care regrupeaza 500 de institutii bancare. Rata de crestere economica a Turciei a fost de 4% in 2015.

Pe de alta parte, ministrul turc a salutat faptul ca, in ciuda situatiei tensionate create dupa puciul esuat, s-a putut evita inchiderea bancilor si a burselor si a dat asigurari ca nu s-au inregistrat pierderi masive de capital strain.

To Top