Externe

Dictatorul care a supravietuit catorva sute de tentative de asasinat a facut 90 de ani. Mii de cubanezi au dansat pe strazi

Dictatorul care a supravietuit catorva sute de tentative de asasinat a facut 90 de ani. Mii de cubanezi au dansat pe strazi

In Havana, mii de cubanezi au dansat de la primele ore ale diminetii de sambata pe ritmuri de salsa pentru a sarbatori aniversarea de 90 de ani a liderului revolutionar, retras din viata publica si politica, Fidel Castro.

   

Acesta a infruntat zece presedinti americani in cei 48 de ani pe care i-a petrecut la putere, insa in ultimul deceniu viata cubanezilor s-a schimbat radical sub conducerea fratelui sau, iar Statele Unite nu mai reprezinta eternul inamic, transmite Reuters.

La miezul noptii, cubanezii au inceput sa fredoneze ”La multi ani” in onoarea renumitului lider revolutionar. Primele petreceri au avut loc in piata Antiimperialista, situata in apropierea proaspetei ambasade a Statelor Unite, in vreme ce focurile de artificii au luminat cerul de deasupra Havanei, potrivit news.ro.

Care alegorice colorate si incarcate cu dansatori de salsa au invadat promenada Malecon, intrucat carnavalul anual a fost combinal anul acesta cu un concert dedicat aniversarii lui Fidel Castro.

„Acesta este cel mai bun cadou pe care putem sa-l facem, aceasta petrecere. Pentru cei 90 de ani si pentru inca 90 de ani!”, a spus dansatorul de salsa Leydis Campos.


Cubanezii s-au intrecut in incercarea de a onora aniversarea lui ”El Comandante”, care a condus revolutia stangista din 1959 si a ridicat un regim comunist in coastele Statelor Unite, reusind sa supravietuiasca in ciuda catorva sute de tentative de asasinat.

De la o expozitie fotografica despre viata liderului cubanez revolutionar si pana la rularea unei tigari de foi cu o lungime de 90 de metri, cubanezii au trecut peste orice limita pentru cel care a fost iubit drept erou si urat drept dictator.

In vreme ce multi cubanezi l-au criticat dur pe Fidel Castro pentru limitarea libertatilor personale si implementarea unei economii sovietice controlate de catre stat, altii l-au aclamat pentru eliberarea de sub dominatia Statelor Unite si pentru accesul universal la asistenta medicala si educatie.

„Fidel este cel mai bun lucru care s-a intamplat vreodata acestei natiuni”, crede vanzatorul ambulant Aldo Zamora.
Fidel Castro a predat fraiele puterii fratelui sau in 2008, ca urmare a problemelor de sanatate care aproape l-au ucis. Desi a mentinut titulatura de ”Lider Istoric”, Raul Castro a devenit noul presedinte cubanez in urma cu aproape un deceniu, desi fratele sau s-a retras din viata publica inca din 2006.

In ultimul deceniu, Fidel Castro s-a aventurat rareori in atentia publica, iar imaginile surprinse de fotografii guvernamentali arata o figura fragila, care poarta mai degraba treninguri confortabile si incaltaminte sport, in detrimentul renumitei uniformei militare maslinie.

Fidel Castro nu este programat sa faca o aparitie publica in cadrul festivitatilor, desi ar putea sa ia parte la o intalnire cu presedintele venezuelean Nicolas Maduro.

Unii cubanezi il regreta pe carismaticul lider revolutionar, care reusea sa tina discursuri interminabile pe o serie diversa de subiecte, de la energie nucleara si pana la agricultura. ”Cuvintele lui ne dadeau un sentiment de incredere”, sustine cubaneza Yadira Escudero.

Totusi, cubanezii pretuiesc schimbarile care au avut loc dupa preluarea puterii de catre presedintele pragmatic Raul Castro, de la reforma financiara, pana la apropierea de Statele Unite si acordarea unor libertati personale mult mai largi pentru cetateni, inclusiv dreptul de a calatori in strainatate.

To Top