Povestea mea

Deși a făcut un copil cu un golan, mi-am iertat fiica

desi-a-facut-un-copil-cu-un-golan-mi-am-iertat-fiica

   

Când m-am măritat, mi-am dorit să am o familie numeroasă, la fel ca cea în care am crescut. Din fericire, m-am oprit doar la patru copii, patru fete… Am fost fericiți, nu zic nu, dar dacă, Doamne ferește!, o ne scoată toate peri albi, mie și lui taică-său, așa cum a făcut cea mare?!

Provin dintr-o familie cu mulți copii, suntem nouă frați și surori. Eu sunt a patra născută și prima fată. De aceea, una dintre sarcinile mele de bază era să am grijă de frații și surorile mele mai mici. Nu m-am plâns niciodată de asta, ba chiar luam rolul de părinte în serios și făceam orice mi se spunea, pentru ca toată lumea să fie mulțumită. Treptat, am prins dragoste pentru copii, am învățat cum să mă port cu ei și, încă de pe la 18 ani, am realizat că „profesia” care mi se potrivește cel mai bine este aceea de ma-mă.

După absolvirea liceului, m-am angajat într-o fabrică de confecții și în acea perioadă l-am cunoscut pe Vasi, actualul meu soț. N-a fost o dragoste la prima vedere, însă din prima clipă ne-am înțeles foarte bine. Eram amândoi firi liniștite și, chiar de la început, relația noastră s-a bazat pe o armonie cum rar întâlnești. Du-pă câteva luni de tatonări și de ieșiri prin oraș, Vasi m-a cerut în căsătorie.

— Ano, eu nu sunt bogat, nu-ți pot oferi multe, da’ știu că-s muncitor și pot să-ți dau siguranța unui cămin fericit.

Am stat pe gânduri, pentru că urma să iau o decizie importantă.

— Bine, Vasi, da’ să știi că eu vreau să am copii, atâția câți mi-o da Dumnezeu. Asta e dorința vieții mele.

— Asta e problema? știi că și mie îmi plac copiii…

Toate astea fiind spuse, ne-am dus de mână la starea civilă. Primul nostru gând, după nuntă, a fost să facem rost de o casă spațioasă, pentru copiii pe care plănuiam să-i avem. Cum Vasi câștiga destul de bine, era șef de echipă pe șantier, și cum pe vremea aceea lucram și eu, am reușit să ne vedem visul cu ochii: am cumpărat, în rate, un apartament cu patru camere, într-o zonă destul de bună a orașului.

Aveam douăzeci de ani când s-a născut prima noastră fată, Ina. Au urmat, la inter-vale destul de mici, încă trei fete: Ada, Laura și Oana. După nașterea primului copil am hotărât, de comun acord cu soțul meu, să nu mă mai întorc la muncă.

Timpul trecea, fetele creșteau și erau toate patru frumoase și cuminți. Din punct de vedere material, continuam să ne descurcăm bine: aveam salariul lui Vasi și un ajutor de la părinți, care locuiau la țară și care ne mai trimiteau una, alta. Dar iată că necazul pândea de după colț…

Ina împlinise 15 ani și se purta ca o adevărată domnișoară: începuse să-mi fure fardurile și să se machieze, era interesată de modă și, o dată, am prins-o în camera ei răsfoind o revistă erotică. Toți băieții din bloc întorceau capul după ea, dar mai ales Edi, vecinul de la etajul 10, care era cu patru ani mai mare decât fata noastră.

— Tanti Ana, să știi că, atunci când Ina o să se facă mare, o să ți-o fur! îmi zicea el în glumă, când ne întâlneam.

Nu l-am luat niciodată în serios. Pe seama lui Edi se zvoneau diverse lucruri, iar vecinii îmi spuneau că, deși pare bine-crescut, umblă cu tot felul de golani, stă prin cârciumi până noaptea târziu și se ocupă cu afaceri dubioase.

Edi locuia împreună cu maică-sa, pe care n-o prea aveam la inimă: era o scorpie de femeie, cu gura mare, care căuta mereu prilej de scandal:

— Auzi, cucoană, fetele matale tropăie pe scări de zici că-i cutremur și sperie tot blocu’! Sunt sigură că tot ele au stricat lif-tul, căci tot timpul se fâțâie cu el…

și tot așa, numai ea știa câte mai inventa pe seama noastră. Odată mi-a venit chiar s-o pocnesc. M-a oprit pe scară și mi-a zis:

— Am văzut că Edi al meu se cam uită după fata ta cea mare. Vezi, mai ține-o pe-acasă! și să nu-ți închipui cumva că o să-mi las băiatul să se însoare cu una dintr-o familie de calici!

Așadar, Ina împlinise 15 ani și am început să observ că Edi nu-i mai era așa de indiferent. își petrecea din ce în ce mai mult timp cu el. Stăteau seara la bătătorul de covoare și vorbeau până târziu, de tre-buia să merg eu după ea ca s-o aduc în casă. 0 ducea la film, îi cumpăra pizza și înghețată, eu bănuiam că fetei i se cam aprinseseră călcâiele după el.

Am avut încredere în Ina până într-o seară, când, întorcându-mă de la cumpărături, am venit acasă nu pe alee, cum obișnuiam, ci pe-o străduță mai lăturalnică și întunecoasă. Acolo, sprijinind un stâlp, pe cine văd? Pe Ina a mea și pe Edi sărutându-se cu foc. El îi ridicase fusta și o tot pipăia. M-am dus glonț la ei și am tras-o pe Ina din brațele lui. Era șocată, nu se aștepta să apar tocmai eu.

— Treci imediat acasă! am urlat la ea.

— Dar, mamă…

— Nu stau la discuții!

Edi rânjea la noi, ca un măscărici. Acasă, în sufragerie, eu și Vasi am avut o discuție serioasă cu Ina.

— Ce se întâmplă cu tine? a întrebat-o Vasi.

Ea era surescitată și nervoasă.

— Lăsați-mă în pace! Nu se întâmplă nimic…

Atunci am intervenit eu:

— Fata mea, ești prea tânără… La vârsta ta, orice băiat care-ți iese în cale poate să-ți pară un Făt-Frumos… Dar nu cred că-i momentul să ai o relație serioasă… Mai ales cu Edi, despre care n-am auzit lucruri prea bune… Nu vrei să mai aștepți?

Ina a izbucnit în plâns:

— Nu vreau să mai aștept! Eu îl iubesc…

Ne-am privit, eu și Vasi, neputincioși, în timp ce Ina se isteriza:

— Voi nu înțelegeți! Vreau să fac copii cu el…

Atunci, lui Vasi i-a sărit țandăra:

— Cum adică să faci copii cu el, fetițo? Tu știi ce înseamnă asta?

Ina, printre sughițuri, încerca să fie calmă:

— Sigur că știu… Eu am făcut dragoste cu Edi… Nu trebuie să fiu majoră ca să fac copii!

Nu vă povestesc ce a urmat. Explica-ții peste explicații, plânsete, țipete. Până la urmă, n-am reușit s-o lămurim că ceea ce a făcut n-a făcut bine. A plecat trântind ușa și urlând:

— Nu mai stau nicio clipă în casa asta! E viața mea și fac ce vreau…

Ne așteptam să se întoarcă, dar nu s-a întors. După câteva ore de așteptare, am urcat la mama lui Edi s-o întreb ce știe de băiatul ei:

— Păi, nu știu nimic… A venit, și-a luat câteva lucrușoare și a plecat grăbit… Așa face de obicei sâmbăta, mai doarme pe la câte un prieten… Da’ ce te interesează pe dumneata?

Am vrut să sunăm la Poliție, însă pe la miezul nopții a dat telefon fata noastră, oarecum mai veselă:

— Mamă, nu-ți face probleme! Sunt cu Edi, la un prieten de-al lui… Te mai sun mâine… Pa!

Nu am avut nicio veste despre ea aproape o săptămână, timp în care am tot bătut-o la cap pe mama lui Edi, care nu știa nici ea nimic, ba, mai mult, mă acuza pe mine că aș fi tăinuit tot felul de fapte.

Apoi ne-am pomenit cu fata noastră la ușă, într-o după-amiază, venită să-și ia câteva haine și, chipurile, să ne liniștească. Era total schimbată, își pierduse orice urmă de copilărie, vorbea pe un ton grav, oarecum plin de importanță:

— Edi a închiriat o garsonieră pentru noi… 0 să avem acolo tot ce ne trebuie… Mamă, nu-ți face griji pentru mâncare, avem în fiecare zi pui la rotisor sau pizza.

— Bine, dar cu școala ce faci? am îndrăznit eu să întreb.

— Nu mai am nevoie de școală acum. Mă gândesc să mă angajez, mi-a și găsit Edi o slujbă.

Vasi auzea din sufragerie discuția și, în ciuda firii lui calme, nu s-a abținut să izbucnească:

— Da’ trogloditu’ ăsta cu acte nu te ia? Ești minoră, ne dăm acceptul că, deh!, nu mai ești de mult fată mare, dar măcar să te ia odată, ca să știm și noi o treabă!

Ina s-a enervat cumplit, a încercat să ne spună, printre sughițuri, că nu actele contează, ci dragostea ei curată, apoi, văzând că nu ne lămurește, a plecat, din nou, trântind ușa.

Au trecut aproape șase luni, timp în care suna doar ca să mă întrebe cum se face o tocăniță sau cum să-i cârpească ciorapii lui Edi. N-am vrut s-o forțăm să se întoarcă acasă, deja ne dădeam seama că o scăpaserăm din mână, tot ce ne doream era doar să fie fericită acolo unde era.

într-o seară, a sunat la ușă; avea în spate un rucsăcel cu lucrușoarele ei și plângea în hohote. Burta mare i se vedea de la trei poște pe sub un tricou lălâu.

— Am rămas gravidă și Edi n-a vrut copil… A zis că ce ne trebuie nouă copil la sărăcia asta și cică să fac avort. Am vrut să fac, da’ n-am putut, nu m-a lăsat inima… Voiam să-i fac lui un copil… Dup-aia s-a purtat rău de tot… Spunea că sunt urâtă așa borțoasă, că nu mai sunt sexy ca înainte… Chema în garsonieră tot felul de prieteni de-ai lui cu care bea până dimineața și juca cărți… Veneau și curve cu ei, așa, pentru atmosferă. Eu nu puteam sta acolo, mi-era greață din cauza fumului de țigară și dormeam pe balcon, pe o saltea… Dimineața mă trezea Edi să mă duc la piață, că nu mai era nimic de mâncare sau de băut…

Vasi s-a uitat lung la ea și i-a zis:

— Fetițo, ți-ai făcut-o cu mâna ta! Atunci când ai plecat cu derbedeul ăla, n-am zis nimic, da’ am vrut să te scot de la sufletu’ meu… Am suferit mai mult decât ai putea tu să-ți imaginezi, da’ mi-am zis că, în fond, așa cum ai spus și tu, e viața ta și faci ce vrei cu ea! Acum e altceva! E la mijloc și copilul ăsta, și să crești un copil nu-i o joacă… Eu te primesc înapoi, dar, dacă se mai întâmplă măcar să te saluți cu ticălosu’ ăla, nu mă întreba ce voi face!

Ina a început să jure că nu mai vrea să-l vadă pe „nemernic”. După nici o lună, a născut o fetiță sănătoasă și voinică, spre care s-a îndreptat dragostea și atenția tuturor. Ea părea să se fi liniștit, până când, după două luni de la naștere, la ușa noastră a apărut, în vizită, mama lui Edi, cu vin și prăjituri:

— Mânca-l-ar mama de nepoțel frumos… E leit tac-su! și a dat să-l sărute.

— E fetiță și o cheamă Clara! i-a comunicat sec Ina.

— Mda… fetiță. Ce-are a face? Eu am vorbit cu Edi să vă dau apartamentul de sus, că tot am o casă la țară unde mă pot duce. Acolo puteți fi într-adevăr o familie. Păi nu-i păcat să crească bietu’ copil departe de tată?

— Locul Clarei e aici! a mârâit Ina.

Vecina n-a mai insistat, dar a început să povestească cu o voce sugrumată de emoție cât de tare regretă acum Edi felul în care s-a purtat, cât de mult o iubește pe fata noastră și cât de mult își dorește copilul:

— De săptămâni nu mai iese din casă, suferă ca un câine…

Ina se prefăcea că nu crede o iotă, dar eu și Vasi simțeam cum inima începea să i se înmoaie. Peste o săptămână, văzând că demersurile maică-sii rămăseseră fără rezultat, a apărut la ușă chiar Edi. Era spășit și avea lacrimi în ochi. Ina s-a încuiat într-o cameră și a zis că nu vrea să-l vadă. Eu am vrut, în primul moment, să-l dau afară, dar a început să-mi vorbească despre cât de mult a greșit față de Ina și copil:

— Tanti Ana, crede-mă, am fost un dobitoc! Nu eram suficient de matur, mă speria ideea de a fi tată… Da’ acuma m-am schimbat total. Nu pot trăi fără Ina. Vreau să mă însor cu ea cât mai repede.

M-am uitat la Vasi, el s-a uitat la mine și, în cele din urmă, bărbatu-meu a zis că-i hotărârea fiicei noastre, că „e femeie în toată firea și mamă, pe deasupra”. Ea, în sufletul ei, cred că de-abia aștepta să-i dăm noi voie, așa că, după puțin timp, s-a împăcat cu Edi și s-a mutat la el.

La început, Edi s-a purtat frumos atât cu ea, cât și cu copilul, însă n-a durat mult, mai ales că maică-sa, care n-avea niciun gând să se mute la țară, așa cum promisese, își tot vâra coada în relația lor și-i spunea lui Edi că „Ina e o puturoasă, că nu face nimic în casă și s-a mai și urâțit pe deasupra, după naștere”. El tot amâna însurătoarea și revenise la apucăturile sale golănești, nu dădea cu zilele pe acasă și, când venea, era beat și cu chef de scandal. Ina îndura totul fără să crâcnească, căci îi era rușine să recunoască că se înșelase a doua oară. Până într-o zi în care Edi a bătut-o măr, pe motiv că „nu se mai oprește copilu’ ăla din plâns” și Ina s-a întors din nou acasă, plină de vânătăi și cu fetița în brațe.

De această dată, Vasi s-a hotărât să ia măsuri și să meargă să-l scuture puțin pe Edi, ba chiar să-l dea pe mâna Poliției, dar acesta a dispărut fără urmă. Un timp, nimeni n-a mai știut nimic de el, până când, într-o seară, Edi, beat turtă, a așteptat-o pe fata noastră în scara blocului (știa probabil la ce oră se întoarce acasă, căci își reluase școala, la seral). A amenințat-o cu un cuțit ca să stea să vorbească cu el, apoi a sărit pe ea ca un animal în călduri, zicân-du-i ce mult o dorește. Eu și Vasi, îngrijorați de întârzierea fetei, am coborât să vedem ce se întâmplă și l-am văzut cum încerca s-o târască după el, afară din bloc. Vasi s-a aruncat peste Edi, încercând să-i imobilizeze mâna în care ținea cuțitul, iar eu am început să țip cât mă ținea gura:

— Săriți, oameni buni, că-mi omoară bărbatul!

Au ieșit vecinii tocmai când vlăjganul reușise să-i împlânte lui Vasi cuțitul în braț. A venit Poliția, iar Edi a fost arestat și, ulterior, condamnat și pentru alte infracțiuni pentru care era căutat de multă vreme.

Acum, nepoțica mea are patru ani, iar eu, la 41 de ani, sunt mândră să fiu o bunică tânără și cu o viață, în sfârșit, liniștită. Ina și-a revenit din trauma psihică, însă încă îi e teamă să înceapă o nouă relație cu un bărbat, este doar o mamă, după părerea mea, perfectă.

To Top