Interne

Deputatii au devansat la 31 octombrie data de la care persoanele fizice isi pot declara insolventa. Cine poate cere falimentul

Deputatii au adoptat marti un proiect de lege care prevede prorogarea termenului de intrare in vigoare a legii privind procedura insolventei persoanelor fizice pana la data de 31 octombrie 2016, desi Guvernul indicase ca termen data de 31 decembrie 2016.

   

Plenul Camerei a adoptat astfel OUG 61/2015 pentru prorogarea termenului de intrare in vigoare a legii privind procedura insolventei persoanelor fizice, dar a eliminat termenul stabilit de Guvern – 31 decembrie 2016 si a fixat altul – 31 octombrie 2016, scrie Agerpres.

„Sper ca, o data pentru totdeauna, sa punem punct discutiilor despre necesitatea acestei legi extrem de importante si anume insolventa persoanelor fizice si fac apel la Guvernul Romaniei sa nu mai tergiverseze punerea in aplicare a acestei legi, sa nu mai gaseasca tertipuri in care sa incerce din nou amanarea intrarii in vigoare a legii extrem de necesara si sa dea astfel si romanilor un instrument legal, european, care sa ii poata ajuta atunci cand sunt intr-un necaz financiar, sa nu mai stea cu frica in san ca sunt executati silit sau ca isi pierd agoniseala de o viata”, a afirmat initiatorul legii privind insolventa persoanelor fizice, deputatul PSD Ana Birchall.

Camera Deputatilor este for decizional pentru acest proiect de lege.

Cine poate cere falimentul personal
Orice persoana fizica aflata in dificultate financiara, care are datorii mai mari decat valoarea insumata a 15 salarii minime pe economie, de mai mult de 90 de zile, si care constata ca nu are bani sa le plateasca, nici acum si nici in urmatoarele 12 luni, poate depune o cerere de intrare in insolventa.

Motivele care te-au adus in aceasta situatie sunt cap de lista pe cererea de insolventa, urmeaza creditele si eventualele proceduri de executare silita incepute, plus dovezi ca ai incercat sa iti renegociezi datoriile. Completezi si cat castigi acum, dar si in ultimii trei ani, la care adaugi si previziunile de venituri pentru urmatorii trei ani.

Cu cel putin 30 de zile inaintea depunerii cererii, trebuie anuntati toti creditorii de intentie. Adica bancile, companiile de telefonie mobila, de utilitati, asociatia de locatari si toate entitatile la care omul a acumulat datorii pe care acum nu le mai poate achita la timp.

Din momentul in care o persoana isi deschide procedura insolventei persoanelor fizice nu mai sta cu grija ca poate fi executata silit si ca ramane pe drumuri. Apar insa administratorul si lichidatorul. Cei doi au grija sa intocmesti un plan impreuna cu bancile prin care te angajezi sa virezi anumite sume intr-un cont, lunar, si sa dai socoteala pentru tot ce faci, din trei in trei luni.

Pot fi vandute masinile mai scumpe de 5.000 de euro si chiar casa, daca sunt prea mari costurile de intretinere, totul ca sa fie acoperite datoriile. Dispar si obiectele din casa mai valoroase de 5.000 de lei, cum ar fi dressingul, de exemplu, un televizor scump sau laptopul.

In tot acest timp, datoriile nu mai cresc. Stergerea datoriilor se face daca intr-un singur an ai acoperit jumatate din datorii sau macar 40% in 3 ani sau daca ai ajuns la 75% din cat stabilise instanta ca ai de platit.

Atentie, nu pot cere insoventa cei care au fost concediati in ultimii doi ani din cauza lor sau cei care au renuntat la contractul de munca prin acordul partilor sau demisie in ultimele 6 luni. Nici cei care, desi nu au venituri, nu-si cauta de lucru sau refuza propunerile de joburi venite de la firme ori de la ANOFM. Si nici cei care s-au imprumutat in ultimele sase luni si au rate cat un sfert din datoriile totale.

To Top