Curiozitati

De ce în Anglia se circulă pe partea stângă?

În timp ce în majoritatea țărilor civilizate se circulă pe partea dreaptă, în Anglia și câteva dintre fostele colonii se circulă pe stângă. De ce?

   

India, Africa de Sud si Australia, care au fost cândva coloniile Angliei, sunt țări care au adoptat obiceiul englezesc și circulă pe partea stângă. La fel și japonezii sau thailandezii, deși nu au fost niciodată sub ocupație britanică.

Inițial, încă din cele mai vechi timpuri, europenii circulau pe partea stângă. În Franța, la începuturi, aristocrații mergeau pe partea stângă, în timp ce oamenii de rând pe partea dreapta, astfel încât să se facă o diferență clară între clasele sociale. Napoleon a fost cel care a dat ordin ca fiecare provincie cucerită să își schimbe direcția traficului asemeni celui din Hexagon și să circule pe partea dreaptă.

Polonezii au circulat pe partea stângă până în 1922, portughezii până în 1928, spaniolii până în 1924, Italia până în 1922, Ungaria până în 1941, Suedia până în 1967. Anglia a fost singura țară mare de pe Bătrânul Continent care nu a adoptat acest obicei. Și în Malta se circulă pe partea stângă. S-a întâmplat însă și invers. Samoa a trecut la condusul pe stânga în 2009.

Sunt mai puține accidente
Conform unei cercetări, țările în care se conduce pe partea stângă au mai puține accidente decat celelalte. Cercetările arată că omul este construit din punct de vedere anatomic pentru a circula pe partea stânga, deoarece vederea periferică a ochiului drept este mult mai dezvoltată decât cea a ochiului stâng.

În prezent, circa 66% din populaţia mondială conduce pe partea dreaptă şi restul de 34% conduce pe stânga.

To Top