Povestea mea

„Cununia noastră a fost doar o afacere cu doi asociați”

cununia-noastra-a-fost-doar-o-afacere-cu-doi-asociati

Singura femeie care a însemnat vreodată ceva pentru mine m-a cerut de soț din interes! Avea nevoie de bani, iar acei bani i-ar fi primit de la părintii ei doar dacă se căsătorea. Am acceptat, dar nu pentru cei 5.000 de dolari pe care mi-i promisese, ci doar ca să fiu aproape de ea.

Am o… afacere. Am intrat în ea fiindcă nu trebuia să fac cine știe ce, nu presupunea niciun risc. Era așa, ca o joacă. Mă distram și, pe deasupra, îmi ieșeau, la sfârșit, niște bani frumoși. și asta fără să fiu nevoit să păcălesc vreun patron de firmă cu acte false, așa cum făcusem până atunci. E drept, câștigasem bine de pe urma înșelăciunilor, dar nu e viață ușoară să te tot uiți în urmă, ca să vezi dacă nu ești urmărit, să tresari când sună cineva la ușă, să te uiți cu teamă pe vizor, ca nu cumva vreun polițist sau, mai rău, vreun păcălit să vină după tine. Locuiesc într-un oraș mic, Cugir. Loviturile le dau în alte părți, așa că oamenii de aici știu că am o firmă de import-export și că-mi merge tare bine. Cum să nu-mi meargă, dacă am o mașină ultimul răcnet, stau tot timpul prin baruri, duc o viață, cum s-ar zice, pe picior mare?! Dar, ca în orice afacere, mai sunt și perioade proaste.

într-una din aceste perioade m-a găsit Sorina, fosta mea colegă de liceu, de care fusesem îndrăgostit până peste cap. Nu avusesem nicio șansă, era dintr-alea cu ochelari de cal, nu vedea decât carte și iar carte. Nu ieșea la petreceri, la film, nicăieri. Păcat de ea, că era frumoasă, și mai era și deșteaptă. Așa că, după ce-i făcusem curte în van, mă reorientasem spre o altă colegă, mai accesibilă. Dar în sufletul meu tot mai simțeam ceva pentru ea. De aceea inima mi-a luat-o la galop când am văzut-o intrând în bar și așezându-se lângă mine.

— Salut! mi-a zis ea, simplu. Ce faci? Cât a trecut de când nu ne-am văzut? Vreo cinci ani, așa-i?

— Vrei să spui cinci ani de când n-am mai stat de vorbă. Că, așa, te-am mai zărit, în vacanțe, dar n-aș putea spune că ai avut ochi pentru mine.

— Dar am avut pentru altcineva? știi bine că nu, așa că n-ai ce să-mi reproșezi. De altfel, n-ai suferit prea mult după mine…

0 priveam cu admirație, nu mă puteam abține. Era aceeași, la fel de frumoasă, n-ai fi zis că avea douăzeci și cinci de ani, arăta ca o puștoaică de șaptesprezece. Dar ochii ei erau triști. 0 tristețe care nu era trecătoare își lăsase amprenta pe chipul ei drăgălaș.

— și de-asta ai venit, să dezgropăm trecutul? M-aș mira.

— Nu, vreau să-ți propun o afacere.

— Mie? Păi, parcă ești medic, nu ai tu treabă cu afacerile…

— Sunt doar pe jumătate… 0 să-ți explic, a continuat ea. De-asta te caut, că doar în tine am încredere. Dar nu putem discuta aici, a zis ea, uitându-se în jur.

Nu era nimeni la bar, dar i-am respectat dorința. Am ieșit în parc și, după ce ne-am așezat pe o bancă, Sorina mi-a spus planul ei.

— Glumești, am zis eu după ce am ascultat-o, fără s-o întrerup.

— Am eu aerul unui om care glumește?

Nu, nu avea. I-am cerut timp de gândire. Fiindcă, oricât de tentant suna, oricât de mult îmi plăcea mie de ea, nu mă puteam arunca așa, cu capul înainte. Trebuia să reflectez mai mult. A doua zi, am sunat-o.

— Bine, sunt de acord!

— Cu toate condițiile, da?

— Da, sunt om de onoare. Cu toate condițiile.

Mă gândisem că n-aveam nimic de pierdut. Comisionul era destul de gras, zece la sută, asta însemna cinci sute de dolari încasați într-o lună, fără să mișc un deget, ba mă mai aflam și în preajma Sorinei, de fapt, mă căsătoream cu ea. Asta era afacerea:

— Ai mei au un fix, îmi spusese Sorina. Vor să mă mărit. Or, eu n-am chef de așa ceva. Nu mă interesează aspectul acesta. Nu știu de ce, așa, pur și simplu. N-am avut niciun prieten în sensul acela al cuvântului, știi tu care. Sincer, mi s-a părut pierdere de timp.

— Așa… deci. Acum m-am mai liniștit. și eu care credeam că nu-ți plac.

— Vorbesc serios aici, nu mă urmărești? Ai mei însă gândesc altfel. Vor să mă vadă la casa mea, cu bărbat, tot tacâmul. I-aș trimite la plimbare, dar nu-mi dau bani să-mi deschid un cabinet decât dacă mă căsătoresc.

— Păi și? Ce mai stai?

— Iar nu ești serios. Ai mei au o moștenire, de la o mătușă plecată în America. Le-a lăsat cincizeci de mii de parai. Ei, suma asta o primesc eu dacă îmi iau un bărbat, înțelegi? și cum n-am timp de asemenea prostii și mă mai și grăbesc, îți propun ție o afacere: îți dau zece la sută din sumă, dar cu condiția să ne căsătorim de formă. Eu îmi fac cabinetul, tu-ți iei banii, după câteva luni ne despărțim pe motiv că nu ne-am potrivit și, salutare, fiecare-și vede de treabă!

Asta fusese afacerea pe care mi-o propusese și pe care o acceptasem, după o noapte de reflecție. A doua zi, îmbrăcat într-un costum elegant pe care-l port numai la ocazii, am bătut la ușa Sorinei, care mi-a deschis toată numai un zâmbet. M-a sărutat și, cum rămăsesem în prag, mi-a zis:

— Hai, că nu te mănâncă ai mei, sunt oameni, nu te teme!

Ne-am comportat ca doi îndrăgostiți și pot să spun că ne-am jucat rolul destul de bine pentru doi actori amatori. Așa că am reușit să-i păcălim pe părinții ei, care erau foarte fericiți că fiica lor intră în rândul lumii.

— Dacă ai știi cât de mult mi-am dorit ca Sorina să-și găsească un bărbat și să fie la casa ei! mi-a zis tatăl ei când ne beam cafeaua pe verandă. Mi-a povestit că ați fost colegi în liceu, așa că probabil vă cunoașteți destul de bine. A fost mai ciudată, a interesat-o mai mult cartea, nu voia să iasă din casă… Dar acum m-am liniștit, pot închide ochii împăcat. 0 singură dorință mai am: să apuc ziua în care o să am un nepoțel. După aia, chiar că nu mai am nicio dorință pe lumea asta.

Ne-am descurcat bine, iar în trei săptămâni ne mutam împreună, în apartamentul meu. Așa cum cerea tradiția, am trecut-o pragul casei pe proaspăta doamnă Vasilescu. Mă gândeam, după gesturile ei tandre din timpul nunții, că o să am parte de o adevărată noapte de dragoste, chiar dacă-mi mai răsunau în minte condițiile mariajului nostru. Numai că ea mi le-a reamintit pe un ton destul de aspru.

— Afacerea e afacere, distracția e distracție! Sau ai uitat?

Redevenise Sorina pe care o știam dintotdeauna.

— Bun, gata, am înțeles!

I-am făcut patul în altă cameră, dar mărturisesc că am adormit destul de greu în acea noapte. 0 știam dincolo, atât de aproape de mine. 0 doream, dar nu puteam da buzna peste ea, trebuia să-mi înfrânez sentimentele și dorințele.

Viața noastră în comun se desfășura normal pentru ochii lumii. Sorina era afectuoasă, drăgăstoasă de față cu părinții ei, dar redevenea de gheață când rămâneam singuri, deși discutam despre orice și eram foarte deschiși unul cu celălalt. La vreo săptămână, iarăși am între-bat-o:

— Sorina, tu ce crezi, m-ai putea iubi? Adică te-ai gândit vreodată ca jocul acesta să devină serios? Să fim cu adevărat soț și soție? Să ne iubim?

Mi-a aruncat o privire tăioasă.

— îți depășești atribuțiile. S-ar putea să rămâi fără acei zece la sută, cum am convenit.

— și dacă aș renunța la ei pentru o noapte de dragoste?

— Mai bine vezi-ți interesul tău! Ai atâtea fete frumoase în jur, le poți cumpăra cu o sută de dolari, de ce să dai cu piciorul la atâția bani?

— Nu, vorbesc serios! Uite, renunț la partea mea dacă-mi acorzi o noapte.

— Da, da, sigur că da, a zis ea și a trecut în camera ei. Noapte bună!

Ceva era sigur: nu mă lua în serios. Uneori mă gândeam că e doar o afacere, așa cum spusese, trebuia să-mi văd de treabă încă două, trei luni, după care-mi luam banii. Dar alteori mă gândeam că eram sub același acoperiș cu femeia pe care o iubeam și că, de fapt, ea putea fi șansa vieții mele. Trebuia s-o cuceresc, să mă iubească așa cum o iubeam eu!

N-am mai făcut nicio aluzie la noi doi din acea seară și m-am comportat așa cum a vrut ea. Ca un frate. Mi-a fost foarte greu, mai ales când auzeam apa curgând, în baie, când mi-o imaginam goală, intrând în cadă…

Singurele mângâieri de care aveam parte, singurele priviri calde erau când mergeam la masă la părinții ei. Aș fi dat orice ca acele clipe să se prelungească, să fie mereu așa. și-atunci, am pus și eu la cale un plan. La două luni de căsătorie, m-am gândit să-i fac o surpriză. Am aranjat frumos masa, cu lumânări, flori și șampanie.

Când s-a întors de la cabinetul pe care-l amenaja, a avut surpriza să pășească pe petale de trandafiri.

— Ești nebun… a râs ea. De ce-ai făcut asta?

Drept răspuns, am luat-o de mână și am dus-o în sufragerie. Masa era pregătită ca în filme.

— Azi se împlinesc două luni de când suntem soț și soție. Un eveniment, nu?

— Bine, fie, a răspuns ea și a intrat în joc.

S-a schimbat într-o rochie de seară. Era atât de frumoasă! îmi venea să mă reped s-o iau în brațe, s-o sărut, s-o iubesc, dar știam că mă va respinge. Sufeream îngrozitor. Am încercat însă să-mi ascund dorința. Ce rost avea să fac vreun gest spre ea, când știam că e sortit eșecului? Spre miezul nopții, ne amețiserăm de la șampanie și râdeam din orice. Ne aminteam fel de fel de scene din liceu și râdeam. și, la un moment dat, mâinile noastre s-au atins. A fost așa, ca un fulger, nu știu cum ne-am trezit pe canapea.

Când s-a făcut dimineață, am adormit și noi, după o noapte în care ne-am dăruit unul altuia fără rezerve. Când m-am trezit, locul de lângă mine era gol. îmi lăsase un bilet: „Uită noaptea asta, a fost o prostie!”. M-am îmbrăcat repede și m-am dus după ea, la cabinet. Când m-a văzut, a roșit și s-a prefăcut că are treabă, cu meșterii. Nu m-am lăsat intimidat.

— Trebuie neapărat să-ți vorbesc!

— Dragul meu, acum am treabă, sunt foarte ocupată. Doar nu arde!

Mă săturasem de farsa asta, de teatrul ăsta!

— Draga mea, ba arde, așa că te rog să vii să stăm de vorbă!

Când am rămas singuri, am apucat-o de braț, așezându-mă în fața ei, obligând-o să mă privească.

— Vreau să știu de ce a fost o prostie.

— Lasă-mă, mă doare…

— Nu schimba vorba! Vreau să știu de ce a fost o prostie faptul că ne-am iubit noaptea trecută.

A început să plângă.

— Iartă-mă, tu n-ai nicio vină. De-ai ști cât am încercat să nu mă îndrăgostesc de tine, să te privesc doar ca pe un partener de afaceri!

— Dar de ce, Sorina, de ce?

— Tu nu ți-ai dat seama că te iubesc? a strigat ea. Că am făcut eforturi supraomenești să nu arăt lucrul acesta, fiindcă am considerat că e o slăbiciune să iubești, că nu asta mi-am propus eu în viață…

— Dar ce ți-ai propus?

— Eu vreau să devin cineva, să fiu un medic recunoscut, apreciat.

— Așa, și cu ce te împiedică dragostea?

— M-am gândit ani în șir că, dacă mă îndrăgostesc de cineva, atunci viața mea profesională va trece pe planul doi. Aveam impresia că devin un om obișnuit, ca toți ceilalți. Or, visul meu era să devin medic, cum ți-am spus.

Atunci am înțeles de ce se comportase așa, încă din liceu. De ce era așa de dură, distantă. Era doar o armă. Pe dinăuntru era vie, așa cum îmi dovedise noaptea trecută, dar întotdeauna purtase o mască. Sorina a continuat:

— și poate că reușeam, dacă n-ar fi fost vorba de banii aceia, dacă n-ar fi fost condiția asta idioată a părinților mei. Mi-aș fi văzut de treabă, n-ar fi fost nicio problemă…

— Dar cine zice că e? Uite, eu nu mă opun absolut deloc visurilor tale, chiar o să te ajut. Hai, încearcă să mă iubești, nu mai fugi…

— Crezi tu că o să reușesc?

— Eu zic că dacă te străduiești un pic… Glumesc. Sunt sigur că vom dărâma munții amândoi. Iar dacă-ți va sta cineva în cale, apoi să știi că nu sunt eu acela. și vai de cel care va îndrăzni să ți se așeze în față…

De atunci, au trecut doi ani. N-a fost zi în care să nu ne bucurăm unul de altul, de dragostea noastră. Ne iubim foarte mult, ne înțelegem minunat și mulțumesc Cerului pentru șansa care mi s-a dat, de a fi aproape de Sorina și de a putea să ajung la inima ei.

Totul a început dintr-o joacă, dar, dincolo de joacă, de scenariu, s-au întâlnit două suflete-pereche. și vă scriu pentru a vă da o dovadă a faptului că dragostea vine când te aștepți mai puțin și din partea celui la care te aștepți mai puțin.

To Top