Util

Cum tratezi unghiile încarnate

O unghie crescută în carne poate fi extrem de dureroasă, dar mult mai îngrijorătoare pe termen lung, dacă nu este tratată, e o posibilă infecţie. Unghia încarnată este cauzată de creşterea marginilor laterale ale unghiei în ţesuturile moi din jurul ei. De cele mai multe ori sunt afectate unghiile de la picioare, în special unghiile degetelor mari. Iată ce poţi face pentru a preveni şi trata naturist această afecţiune:

   

– Înainte de tăierea unghiilor înmoaie picioarele în apă caldă.
– Unghiile se taie corect cu unghiera în linie puţin curbă, fără a fi rotunjite la colţuri, astfel încât să nu depăşească vârful degetului.
– Spală picioarele în fiecare seară, cu un săpun anti-bacterian, insistând în zona degetelor (aici se formează uşor ciupercile).
– Îmbăiază-ţi picioarele de 3-4 ori pe zi cu apă caldă şi bicarbonat de sodiu. Şterge tamponând foarte bine picioarele. Dacă este posibil ţine-le uscate şi descoperite tot restul zilei.
– Amestecă o lingură de ulei de măsline cu 15 picături de ulei esenţial de arbore de ceai (tea tree oil) şi un căţel de usturoi pisat. Unge unghia şi pielea care o înconjoară. Apoi pune un plasture deasupra şi ţine-l cât mai mult timp.
– Înmoaie degetul afectat în soluţie caldă de gălbenele.
– Leagă o felie de lămâie proaspătă în jurul degetului şi las-o peste noapte. Lămâia va linişti zonele inflamate.
– Aplică cataplasme cu argilă pe degetul bolnav. Las-o să se usuce apoi pune un ciorap de bumbac până dimineaţa.
– Poartă şosete din bumbac pentru a menţine piciorul cât mai uscat.
– Evită purtarea încălţămintei strâmte pe perioade lungi.
– Încearcă să ai o alimentaţie echilibrată, bogată în produse lactate.

Atenţie!
Diabeticii trebuie să aibă grijă în prevenirea şi tratarea unghiilor încarnate deoarece de aici pot decurge probleme medicale foarte mari.

To Top