Util

Cum să-ţi faci un balsam cu bere pentru un păr minunat

Berea, bogată în vitamine şi minerale, este benefică pentru sănătate, iar cercetătorii au constatat, printre altele, că are un efect minunat asupra părului.

   

Hameiul din care se fabrică berea este bogat în silicaţi, care conferă strălucire, cresc volumul şi întăresc firele de păr de la rădăcină. Pentru a prepara un balsam din bere pentru păr, experţii recomandă să se fiarbă în prealabil, pentru evaporarea alcoolului, apoi să se amestece lichidul rezultat, după răcire, cu ulei extravirgin de cocos.

Lăsaţi berea să acţioneze 5 minute, după care clătiţi cu apă călduţă. Fie că alegi să aplici băutura după ce te-ai spălat pe cap cu şampon sau chiar în timpul şamponării, efectul va fi unul vizibil. Dacă aveţi reticenţe în ceea ce priveşte mirosul de bere din păr, trebuie să ştiţi că acesta va dipărea imediat după ce vă uscaţi părul.

Şi ca să vedeţi că tratamentul cu bere pentru păr este popular şi eficient este suficient să vă spunem că Jennifer Lopez apelează la el. Vedeta a povestit într-un interviu că îşi clăteşte părul cu bere neagră pentru ca părul ei să aibă mult volum şi şă scape de vârfurile despicate.

To Top