Externe

Coreea de Nord incalca din nou rezolutiile ONU si lanseaza o racheta balistica. SUA a anuntat ca isi va proteja aliatii

Coreea de Nord incalca din nou rezolutiile ONU si lanseaza o racheta balistica. SUA a anuntat ca isi va proteja aliatii

Coreea de Nord a lansat miercuri o racheta balistica, din partea de est a tarii catre apele din largul coastelor sale estice, a anuntat statul major al armatei sud-coreene, citat de agentia Yonhap.

   

Lansarea a avut loc la ora locala 7.50 si a fost prima dupa data de 19 iulie.

Potrivit Reuters, lansarea de miercuri se incadreaza intr-o serie de incalcari ale rezolutiilor Consiliului de Securitate al ONU. Racheta lansata miercuri, de tip Rodong, cu raza medie de actiune, a parcurs aproximativ 1000 de km, a declarat o sursa guvernamentala de la Seul, potrivit Yonhap. in iulie fusesera lansate doua rachete Rodong si o racheta Scud cu raza mai scurta.

Potrivit agentiei de presa sud-coreene, este vorba despre o etalare a fortei din partea Coreei de Nord, dupa instalarea unui sistem avansat anti-racheta al Statelor Unite in Coreea de Sud. Sistemul Terminal High Altitude Area Defense (THAAD, aparare regionala la mare altitudine) este o incercare de a contracara amenintarile in crestere, nucleare si cu rachete, din partea Coreei de Nord.

Japonia a reactionat la lansarea de miercuri prin punerea in alerta a fortelor sale de aparare nationala, informeaza DPA. Masura a fost ordonata de ministrul apararii, Gen Nakatani.

SUA promit sa isi apere aliatii dupa lansarea rachetei nord-coreene
Statele Unite sunt gata sa se apere si sa isi protejeze aliatii, a declarat miercuri Anna Richey-Allen, purtatoare de cuvant a Departamentului de Stat al SUA, dupa ce Coreea de Nord a lansat o racheta balistica inspre Marea Japoniei.

„Suntem in continuare gata sa colaboram cu aliatii si partenerii nostri din intreaga lume pentru a raspunde noilor provocari ale RPDC (Republica Populara si Democrata Coreeana), sa ne aparam pe noi insine si sa ne aparam aliatii impotriva oricarui atac sau oricarei provocari”, a declarat ea, potrivit AFP.

Japonia condamna lansarea rachetei
Premierul japonez Shinzo Abe a condamnat miercuri lansarea de catre Coreea de Nord a unei rachete balistice care a cazut la 250 km de coastele Japoniei, estimand ca noul tir reprezinta o „amenintare serioasa pentru securitatea tarii” sale, informeaza AFP.


„Acesta este un act scandalos care nu poate fi tolerat”, a declarat presei sefului guvernului. Ministrul apararii, generalul Nakatani indicase anterior ca racheta a cazut in Marea Japoniei, in Zona economica exclusiva (ZEE) a arhipelagului nipon, ceea ce nu s-a mai intamplat din 1998. La vremea respectiva o racheta nord-coreeana cazuse in ZEE situata in Oceanul Pacific dupa ce survolase teritoriul Japoniei.

„Nu au existat semnale de alerta, este un gest extrem de problematic si periculos din punct de vedere al securitatii avioanelor si navelor”, a subliniat purtatorul de cuvant al guvernului, Yoshihide Suga. „Noi am protestat ferm pe langa Coreea de Nord”, a spus el.

To Top