Social

Copil lovit de grindă, în stare critică la spital. A fost la un pas de moarte!

copil-bijghir-ranit

Un copil de doar patru ani din județul Bacău a ajuns în comă la spital, în urma unui incident șocant. Băiețelul a fost lovit puternic în cap de o grindă de beton de o sută de kilograme. Medicii spun că el are șanse minime de supraviețuire.

   

Nenorocirea s-a petrecut în localitatea Buhoci. Băiețelul se juca în apropierea unui pârâu de lângă casă, împreună cu alți copii. La un moment dat, o grindă, aflată pe malul apei, s-a rostogolit și l-a lovit puternic în zona capului. Micuții, care au văzut scena de coșmar, au fugit speriați să ceară ajutor.

„ Când am ajuns pietroiul era deja luat de tatal baiatului, pe care l-a anuntat fiul lui mai mare, ca mai au si alti copii. Dar pietroiul era mare si probabil l-a impins cineva ca el nu avea puterea sa-l traga”, a povestit Remus Misariu, localnic, pentru desteptarea.ro

Copil, la un pas de moarte

Copilașul a fost transportat, în stare gravă, la Spitalul Județean de Urgență Bacău. Medicii l-au internat direct în secția de Terapie Intensivă.

„Copilul a fost adus la unitatea noastră în stare foarte gravă. Prezenta un traumatism cranio-cerebral grav, contuzie cerebrală gravă și un edem cerebral forte. Este intubat și ventilat mecanic”, a declarat Mirela Romanet, purtător de cuvânt la SJU Bacău.

Medicii sunt rezervați în privința șanselor de supraviețuire, având în vedere că băiețelul este în stare critică.

Posibilă neglijență, anchetată de autorități
Când s-a întâmplat nenorocirea, copilul nu era supravegheat. Mama nu era acasă, iar tatăl era plecat să muncească cu ziua în sat.

Polițiștii și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău desfășoară o amplă anchetă.

”După ce am aflat de accident, o echipă de specialiști de la noi s-a deplasat în teren pentru a evalua situația și pentru a stabili dacă este sau nu vorba despre o neglijență”, a declarat Marian Vătămănescu, purtătorul de cuvânt la DGASPC Bacău.

Băiatul rănit mai are acasă patru frați și, cu toții, își duc traiul în condiții dificile, alături de părinți. Până la producerea incidentului șocant, familia nu se afla în evidența autorităților locale.

To Top