Lifestyle

Cele mai bune uleiuri anticelulitice

celulita3

Celulita nu este ceva de care poţi scăpa într-un timp scurt, însă cu multă perseverenţă şi mai ales cu produsele potrivite, poţi îmbunătăţi considerabil aspectul pielii.

   

De-a lungul timpului noi am încercat mai multe soluţii anticelulită – tratamente naturale, creme profesionale, uleiuri şi multe altele. Astăzi însă, ne-am oprit asupra uleiurilor şi ţi-am făcut o listă de recomandări cu câteva dintre cele mai eficiente. Iată care sunt acestea:

Uleiul de portocale
Bogat în vitamina C, acest ulei parfumat se absoarbe rapid în piele şi luptă eficient cu celulita. Totuşi, dacă ai pielea foarte sensibilă, nu e indicat să îl foloseşti.

Uleiul de piper negru
Masajul cu acest ulei accelerează circulaţia sângelui şi poate duce la înroşirea pielii, pentru câteva minute. Cel mai bine ar fi să amesteci două picături cu nişte ulei de migdale sau chiar cu ulei de măsline. Totuşi, se spune despre el că ar face minuni împotriva celulitei.

Uleiul de salvie
Pe lângă faptul că poate trata iritaţiile pielii, uleiul de salvie este excelent în tratamentul celulitei. Bun hidratant, acest ulei catifelează pielea şi estompează chiar şi inesteticele vergeturi.

To Top