Util

Ce greșeli faci când dezgheți carnea de pui

Carnea de pui iese delicioasă când este preparată proaspătă, însă dacă ești nevoită să o păstrezi la congelator, trebuie să ai mare grijă când o dezgheți. Vezi care sunt cele mai mari greșeli pe care ar trebui să le eviți.

   

Carnea de pui este sănătoasă, dar dacă vrei să îi păstrezi gustul fraged și proprietățile sale, trebuie să fii atentă cum o îngheți și cum o dezgheți. Deși îngheață foarte ușor, procesul de dezghețare nu este atât de simplu.

Dacă vrei să te bucuri de un gust bun al cărnii de pui, trebuie să urmezi câteva reguli când vrei să o lași la păstrare în congelator. În primul rând, este foarte important să o protejezi de expunerea la aer. Împachetează carnea foarte bine în pungi de plastic, fără să lași goluri de aer în ea. Dacă vrei să o păstrezi pentru mai mult de două luni, mai poți adăuga un strat de folie de aluminiu.

Mare atenție și când vrei să dezgheți carnea! Oricât te-ai grăbi, nu încerca niciodată să o dezgheți cu apă fierbinte. Folosind această metodă, le permiți bacteriilor să stea prea mult timp la o temperatură ridicată și să se înmulțească. La fel de periculos este și să lași carnea să se dezghețe pur și simplu într-un vas sau pe o suprafață din bucătărie. Chiar dacă agenții patogeni mor în momentul în care gătești produsul, există, totuși, un risc de a lua Salmonella sau E.coli. În plus, carnea își pierde calitatea dacă o dezgheți în apă fierbinte sau la temperatura camerei.

To Top