Interne

Ce aşteptări salariale au românii: tinerii între 25 şi 34 de ani s-ar mulţumi cu 2.519 lei net – studiu eJobs

Bărbaţii români cu vârste între 45 şi 54 de ani au cele mai mari aşteptări salariale atunci când vine vorba despre angajare, cu un cuantum net de 4.146 de lei pe lună, în timp ce femeile cu vârste între 55 şi 65 de ani se mulţumesc cu un salariu lunar de 3.853 de lei, arată rezultatele unei cercetări realizate de eJobs, dată marţi publicităţii. În ceea ce priveşte cadrul general al pieţei muncii, candidaţii între 18 şi 24 de ani ar accepta să lucreze pentru un salariu minim lunar net de 1.548 de lei, în vreme ce tinerii între 25 şi 34 de ani s-ar mulţumi cu minimum 2.519 lei net. Pe de altă parte, cei între 45 şi 65 de ani ar accepta o remuneraţie lunară netă de peste 3.000 de lei.

   

În privinţa salariului minim net, studiul eJobs România arată că femeile ar accepta, dacă ar obţine locul de muncă dorit, o remuneraţie de 2.311 lei/lună, cu peste 500 de lei mai puţin decât bărbaţii, care ar dori să câştige 2.880 de lei.

Cercetarea a evidenţiat, de asemenea, că pe intervalul de vârstă 18 – 24 de ani există cele mai mici aşteptări salariale nete, atât în cazul bărbaţilor, cât şi al femeilor. Astfel, bărbaţii încadraţi la această categorie de vârstă se aşteaptă să primească 2.153 de lei net pe lună pentru jobul dorit, în timp ce femeile de 18 – 24 de ani îşi doresc 1.870 de lei net/lunar.

Potrivit sursei citate, dintre toţi repondenţii, bărbaţii între 45 şi 65 de ani au cele mai mari aşteptări salariale. În acest context, bărbaţii între 45 şi 54 de ani şi-ar dori să primească un salariu just (salariu considerat corect din punctul de vedere al respondentului) net lunar de 4.146 de lei, în vreme ce bărbaţii între 55 şi 65 de ani ar fi mulţumiţi cu un câştig just net lunar de 4.091 de lei.

În cazul femeilor, cele mai mari aşteptări salariale sunt întâlnite în grupa de vârstă 45 – 65 de ani, iar spre deosebire de bărbaţi, femeile între 55 şi 65 de ani au cele mai ridicate aşteptări salariale juste, cu 3.853 de lei, în vreme de femeile între 45 şi 54 de ani s-ar mulţumi, lunar, cu 3.527 de lei.

‘Românii aflaţi la începutul şi la sfârşitul carierei sunt dispuşi să facă mari compromisuri în ceea ce priveşte salariul. Cea mai mare diferenţă între salariul considerat just şi salariul minim pe care ar fi dispuşi să-l accepte candidaţii se întâlneşte la segmentul de vârstă 55-65 ani şi este de 29%. Urmează în top grupa de vârstă 18-24 ani, unde diferenţa între salariul just şi câştigul probabil este de 28%. Interesant este că, pe eşantionul de vârstă 25-34 de ani, salariul pe care îl consideră just femeile pentru postul căutat se ridică la 2.877 de lei, similar cu remuneraţia minimă pe care ar accepta-o bărbaţii între 25 şi 34 de ani’, notează realizatorii studiului de piaţă.

În ceea ce priveşte cadrul general al pieţei muncii, candidaţii între 18 şi 24 de ani ar accepta să lucreze pentru un salariu minim lunar net de 1.548 de lei, în vreme ce tinerii între 25 şi 34 de ani s-ar mulţumi cu minimum 2.519 lei net. Pe de altă parte, cei între 45 şi 65 de ani ar accepta o remuneraţie lunară netă de peste 3.000 de lei.

La rândul lor, absolvenţii de studii postuniversitare se consideră îndreptăţiţi să beneficieze de un venit (salariu just net) cu 83% mai mare decât absolvenţii de liceu. În funcţie de nivelul studiilor, absolvenţii de liceu se aşteaptă să primească un salariu just net de 2.274 de lei lunar, în timp ce absolvenţii de studii postuniversitare îşi doresc să fie plătiţi cu 4.161 de lei net. Totodată, cei ce au terminat o şcoală profesională se aşteaptă să primească 2.466 de lei lunar (salariul just net), cu 8% mai mult decât absolvenţii de liceu.

Conform eJobs, românii cu cele mai mari aşteptări salariale îşi doresc joburi în domenii ca: Import-Export (4.944 de lei), Management/Consultanţă (4.694 de lei) şi Arhitectură/Design/Proiectare (4.315 lei). La polul opus, cele mai modeste aşteptări salariale se întâlnesc în sectoarele de activitate: Secretariat/Administrativ (2.225 de lei), Media/Jurnalism (2.283 de lei) şi Relaţii Publice (2.450 de lei).

În acelaşi timp, candidaţii care îşi caută locuri de muncă în Asigurări/Intermedieri financiare sunt cei mai dispuşi la negocieri când vine vorba despre câştigul lunar net, diferenţa între salariul considerat just şi salariul minim acceptat fiind de 50%.

Cercetarea de specialitate a scos în evidenţă faptul că, deşi angajaţii din Bucureşti sunt cel mai bine plătiţi la nivel naţional, candidaţii din regiunea Vest au aşteptări salariale mai mari decât în Capitală. Salariul net considerat just de candidaţii din partea de vest a României, care vor un loc de muncă, este de 3.618 lei, cu 62 de lei peste câştigurile dorite de candidaţii din regiunea Bucureşti – Ilfov.

Pe de altă parte, candidaţii din regiunea Nord-Est au cele mai modeste aşteptări salariale juste la nivelul ţării, cu un câştig lunar aşteptat de 2.784 de lei net. În regiunea Sud-Vest Oltenia candidaţii au cea mai mare flexibilitate când vine vorba despre negocierea salariului, cu o diferenţă între salariul considerat just şi salariul minim acceptat de 33%.

Studiul eJobs a fost realizat în perioada 1 – 15 iunie 2016, pe un eşantion de 1.271 de utilizatori ai platformei de recrutare.

To Top