Diverse

Ce a găsit un fotograf, la marginea unei păduri din Timişoara: A paralizat de spaimă

Îşi luase camera şi se plimba prin pădurea aflată la marginea Timişoarei, în vecinătatea comunei Giroc. Este vorba de un fotograf care, marţi după-amiază, ‘vâna’ nişte cadre spectaculoase cu natura.

   

La un moment dat însă, bărbatul a observat în pădure un obiect suspect. S-a apropiat şi în acea clipă şi-a dat seama că sub ochii lui era un proiectil. Speriat că acesta ar putea exploda, a dat imediat alarma la numărul de urgenţă 112 şi a supravegheat locul până la sosirea specialistilor de la Protecţia Civilă şi Pompieri, pentru ca nu cumva să se apropie cineva şi să se întâmple o nenorocire, scrie Opinia Timişoarei.


Pirotehnicienii au stabilit că e vorba de un proiectil din timpul războiului, l-au ridicat cu mare grijă şi urmează să îl distrugă într-un poligon.

To Top