Actualitate

Cand vom circula fara vize in SUA. Declaratiile ambasadorului Romaniei la Washington despre includerea in programul Visa Waiver

Cand vom circula fara vize in SUA. Declaratiile ambasadorului Romaniei la Washington despre includerea in programul Visa Waiver

Includerea in programul Visa Waiver este un obiectiv pe care Romania il va aborda la nivelul Congresului SUA, procesul urmand sa fie reluat „intensiv” la inceputul anului viitor, dupa alegerile din aceasta tara, a declarat, luni, ambasadorul Romaniei in Statele Unite, George Maior.

   

De asemenea, Maior a vorbit si despre ridicarea vizelor pentru cetatenii romani in Canada si a apreciat ca acest obiectiv va fi rezultatul unui „proces gradual”, potrivit Agerpres.

„In privinta (ridicarii vizelor – n.r.) Statelor Unite, este si va ramane un obiectiv pe care il abordam la nivelul Congresului”, a adaugat ambasadorul.

El a spus ca, „din pacate, la nivel de Congres, va exista, in aceasta toamna, o reticenta fata de programul Visa Waiver din perspectiva statelor care doresc sa adere la acesta”.

„Asteptam rezultatul alegerilor. Vom relua foarte intensiv din ianuarie, cand si Congresul va avea alta configuratie”, a declarat ambasadorul Romaniei in SUA.

De asemenea, acesta a spus ca ambasada Romaniei in SUA este „conectata” la procesul alegerilor in aceasta tara.
„Ambasada este foarte conectata la procesul alegerilor. Si eu am fost la recenta Conventie a Partidului Democrat din SUA, cu multe intalniri. Am avut si reprezentari la Conventia Partidului Republican”, a aratat Maior.

Ambasadorul Statelor Unite la Bucuresti, Hans Klemm, declara, la inceputul anului, ca nu este foarte optimist cu privire la sansele Romaniei de a deveni parte a programului Visa Waiver in 2016, avand in vedere ca participantii romani la acest program au o rata de refuz mai mare decat procentul minim legal de 3%.

„Legea americana cere ca participantii la programul Visa Waiver sa aiba o rata de refuz nu mai mare de 3%. Ultimele statistici cu rata de refuz in cazul Romaniei, publicate acum mai bine de un an, arata ca, desi evolutia era in directia buna, rata de refuz era inca in mod considerabil mai mare de 3% si, de aceea, Romania nu se califica inca pentru acest program”, a afirmat Klemm.

El a precizat ca, in conditiile in care rata de refuz in cazul Romaniei ramane „in jur de 10%” si contextul politic nu este favorabil modificarii legii astfel incat procentul minim sa fie crescut, ii este foarte greu sa fie optimist in legatura cu includerea Romaniei in programul Visa Waiver.

Programul Visa Waiver, lansat in 1986, vizeaza 38 de tari, intre care si statele membre ale UE, cu exceptia Bulgariei, Croatiei, Ciprului, Poloniei si Romaniei.

To Top