Astro Fun

Când vei muri, în funcție de zodia ta

Chiar dacă nimeni nu îşi doreşte să ştie exact când va muri, astrologii susţin totuşi că, în funcție de semnul zodiacal sub care este născută o persoană, aceasta poate afla cât mai are de trăit.

   

Berbec
Zodie aventuroasă şi plină de iniţiative, berbecul îşi va găsi sfârşitul destul de devreme, din cauza iresponsabilităţii de care dă dovadă uneori. Dacă este provocat, berbecul nu va ezita şi va demonstra tuturor că ţine piept oricărei situaţii şi că are destul curaj să facă orice. Asta poate fi o abordare potrivită în anii tinereţii, dar, după o vârstă, curajul nebunesc, provocările şi pariurile devin periculoase. Nu mai paria cu prietenii că poţi sări peste o maşină în flăcări şi nu te duce să-ţi faci un tatuaj într-un salon dubios, dacă ţii la viaţa ta.

Taur
Taurii sunt firi dificile şi se înţeleg destul de greu cu unii oameni. Toată această lipsă de interes pentru comunicare s-ar putea să le aducă moartea prematură. Dacă eşti taur şi ai trecut deja de vârsta primelor emoţii, nu te lua la ceartă cu vecinul de pahar, nu te contrazice cu un nativ din scorpion sau berbec şi nu insista că ai dreptate atunci când partenera ta ridică tigaia. Cel mai mare risc pentru tauri este să enerveze pe cineva atât de tare încât să-i împingă la crimă. Dacă vorbim despre partenerul de viaţă, după ani de zile în care ţi-a suportat mofturile şi kilogramele în plus, ai face bine să nu guşti din cafeaua de după ceartă.

Gemeni
Nativii din gemeni sunt exact la polul opus de tauri: comunică prea mult. Faptul că sunt o zodie inteligentă şi creativă nu înseamnă că trebuie să piseze pe toată lumea cu ideile lor năstruşnice. În plus, firea lor duplicitară îi împinge deseori spre o viaţă dublă. S-ar putea ca gemenii să-şi găsească sfârşitul în urma unei gelozii bolnave a partenerului sau după ce au fost prinşi cu mâţa în sac de către un coleg mai instabil psihic.

Rac
Racii sunt firi sensibile şi introvertite, aşa că riscă mereu să sufere de depresii. Dacă nu le iese ceva, racii se supără foarte tare şi asta le poate cauza pe termen lung multă durere în suflet. Depresiile şi angoasele nu sunt de joacă, iar sensibilii raci trebuie protejaţi spre sfârşitul vieţii. Moartea unui prieten drag, reducerea pensiilor sau scumpirea medicamentelor pot fi un capăt de ţară pentru raci. Dacă vă ştiţi mai delicaţi din fire, încercaţi să nu disperaţi de câte ori vedeţi o ştire teribilă la televizor. Astfel, riscul de sinucidere sau moarte prin înfometare de tristeţe sunt mai reduse.

Leu
Mândru şi plin de el, puternicul leu va avea grijă de propria persoană la bătrâneţe. Astfel că nu veţi avea parte de o moarte tristă, în sărăcie. Reversul medaliei s-ar putea să aibă efecte nedorite. Astfel, leul, care vrea să fie cel mai tare chiar şi după ce floarea vârstei s-a ofilit, va fi genul de om care îşi cumpără o maşină sport roşie în prima clipă în care se simte bătrân şi obosit. Faptul că tinereţea a trecut poate fi o sursă de tristeţe mare pentru lei, care vor încerca să trateze depresia cu cadouri scumpe şi extravagante. O maşină sport roşie condusă cu viteză poate aduce, însă, o moarte violentă şi nedemnă. Dacă o bătrâneţe în cadru nu este pe placul leilor, încercaţi totuşi să nu vă doriţi o viaţă scurtă şi aventuroasă. Măcar de dragul nepoţilor, dacă nu din amor propriu.

Fecioară
Perfecţionistă şi tipicară, fecioara va trăi întreaga viaţă extrem de concetrată pe detalii. De fapt, acesta este şi marele ei defect, care ar putea să-i grăbească sfârşitul. Cum nu acceptă ideea de treabă făcută de mântuială, fecioara va sta peste program şi va ignora simptome medicale, cum ar fi o gastrită, dureri în piept sau oboseală cruntă. Prea atente la carieră, fecioarele ar putea să lase viaţa privată pe locul doi. Cum asta creşte posibilitatea unui divorţ, fecioara riscă să moară singură, la birou, de epuizare sau de o boală simplă, netratată la timp.

Balanţă
Balanţele se plac foarte mult, astfel încât sigur nu vor muri de riduri. Destul de leneşe din fire, balanţele riscă să se îngraşe excesiv după vârsta a doua, ceea ce nu este tocmai sănătos. În plus, firea boemă şi stilul de viaţă dezodonat ar putea să-şi pună amprenta spre finalul vieţii. Balanţa va muri, cel mai probabil de o boală cardiacă sau de circulaţie, deoarece toată viaţa va ţine mai mult al confort decât la sănătate. Un accident vascular cerebral sau un infarct vor fi cele care vor pune capăt huzurului. Dacă va supravieţui primului atac, balanţa nu se va apuca să-şi schimbe viaţa, ci va spune , fatalistă, că „de ceva tot trebuie să mori”, în timp ce va mânca aripioare picante de la fast food.

Scorpion
Scorpionii au ca trăsătură principală senzualitatea. Scorpionii cei geloşi şi posesivi sunt, totodată destul de conştienţi că viaţa merită trăită. Să nu vă mire dacă veţi sfârşi otrăviţi, într-un restaurant exotic dintr-o ţară asiatică, unde tocmai vă plimbaţi cu amantul/amanta. Pofta pentru exclusivităţi şi viaţa luxoasă vă va aduce sfârşitul, deoarece nu oricine poate găti sushi din peşti otrăvitori sau deserturi din fructe amazoniene.

Săgetător
Săgetătorii sunt aventuroşi din fire şi faptul că au îmbătrânit nu îi va opri să meargă în excursii şi să urce pe munţi. Tocmai această pasiune pentru adrenalină s-ar putea să fie cea care le pune capac. Deşi obişnuiţi cu micile accidentări, după o viaţă plină de amintiri periculoase, în locuri care de care mai diverse de pe glob, săgetătorii vor sfârşi căzuţi pe stânci, în timp ce escaladau vreun pisc, înecaţi în vreun râu sălbatic sau chiar mâncaţi de lei, în timpul unui safari nefericit.

Capricorn
Capricornii sunt încăpăţânaţi şi tăcuţi, dar asta numai până când cineva le încalcă drepturile sau le deranjează rutina. Fiind destuld e atenţi cu corpul lor, capricornii nu vor avea probleme majore de sănătate, poate doar ulcer şi boli de piele cauzate de stres. Cum acestea nu pun neapărat viaţa în pericol, capricornii vor trăi ani mulţi şi vor prinde mutle cozi pentru ridicarea pensiei. Exact acest moment s-ar putea să le pecetluiască soarta. Capricornii ar putea muri în timpul unui jaf armat, în timp ce îşi ridicau sau depuneau pensia la bancă. Enervaţi de toată agitaţia,. Capricornii nu vor dori să predea agoniseala, aşa că s-ar putea trezi cu un glonţ în burtă sau o lovitură fatală la cap.

Vărsător
Fire zglobie şi vioaie, vărsătorul a fost toată viaţa un maestru al rezolvării de probleme, preferabil zece deodată. Odată cu înaintarea în vârstă, viteza de procesare şi agitaţia vor mai scădea sau vor duce la tensiune arterială crescută. Dar nu acestea vor fi motivele pentru care viaţa vărsătorului s-ar putea scurta. Zăpăciţi şi exuberanţă, vărsătorii riscă să fie nişte „bătrânei pe baterii”, care fac tot timpul ceva şi aleargă de colo colo. Într-o zi, toată agitaţia s-ar putea răsfrânge împotriva lor, odată cu un ghiveci de pe o balustradă, în timp ce se strecoară undeva din curiozitate sau în timp ce face zece lucruri deodată, fără energia de altădată. Fie că va fi vorba de un accident domestic, când încerca să usuce părul în baia udă, având grijă să hrănească şi căţelul, fie că stă cu orele de vorbă cu o vecină şi uită butelia deschisă, vărsătorul va muri repede şi fără durere, din cauza propriei neatenţii.

Peşti
Firi romantice şi sensibile, peştii sunt mereu gata de sacrificii pentru un scop nobil. Astfel că spre sfârşitul vieţii, peştii vor deveni şi mai fatalişti şi mai sumbri în ceea ce priveşte viaţa lor. Nu mai vorbim de cazul în care persoana iubită moare înaintea lor. Viaţa peştilor are ca scop dragostea şi împărtăşirea ei, aşa că odată ce au rămas singuri, peştii vor căuta altă misiune. Cel mai probabil peştii vor muri sacrificându-se pentru a salva o viaţă (un transplant periculos, un accident ciudat) sau de alzheimer. În clipa în care încep să uite momentele romantice petrecute de-a lungul vieţii şi oamenii la care au ţinut, peştii se vor stinge încet.

To Top