Social

Când se dă drumul la căldură în București

Sistemul de termoficare este în plin proces de pregătire pentru furnizarea încălzirii, imediat ce timp de trei zile consecutiv, între orele 18.00 – 6.00, se vor înregistra valori medii zilnice de 10 grade sau mai mici. Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a spus când se dă drumul la căldură în București, însă a precizat că nu agreează această așteptare și că dorește schimbarea legislației în acest sens.

   

„Cunosc exact situaţia care se manifestă în fiecare an, atunci când vine toamna şi temperaturile scad brusc. Tocmai de aceea, pentru că legea spune clar acum că începerea perioadei de încălzire pentru consumatorii de tip urban are loc după înregistrarea, timp de 3 zile consecutiv, între orele 18,00-6,00, a unor valori medii zilnice ale temperaturii aerului exterior de +10°C sau mai mici, fac un apel pentru modificarea legislației, pentru ca oamenii să nu mai aştepte această perioadă în frig”, a precizat Gabriela Firea potrivit Mediafax.

În următoarea perioadă vor începe probele necesare furnizării agentului termic pentru noul sezon de încălzire 2016-2017, anunţă Primăria Capitalei.

„La cererea expresă a instituţiilor cu caracter social şi educativ, respectiv spitale, şcoli, grădiniţe, creşe, cămine de bătrâni, (consumatori ai RADET), dotate cu puncte termice proprii a început furnizarea agentului termic pentru încălzire”, mai anunţă Primăria Capitalei, pentru bucureștenii care se întreabă când se dă drumul la căldură în București.

To Top