Povestea mea

„Când am cunoscut-o, ea tocmai încheiase un divorţ destul de urât și era foarte afectată. Acum suntem despărțiți”

cuplu

Dragă Adela,
Sunt Eduard, am 28 ani şi în decembrie am cunoscut o femeie cu 3 ani mai mare ca mine şi am început o relaţie cu ea. Problema era faptul că ea tocmai încheiase un divorţ destul de urât şi, din punct de vedere emoţional, era foarte afectată. A fost sinceră de la început şi mi-a spus. Uşor, uşor am început să ne apropiem unul de celălalt şi eu am început să pun suflet. Ea, totuşi, îmi spunea că încă nu este ok, că încă nu poate să se ataşeze aşa cum trebuie. Eu, practic, mi-am asumat sarcina de a o ajuta să se vindece. Dar, pe măsură ce timpul trecea, pe mine mă afecta din ce în ce mai tare situaţia asta, inclusiv la capitolul sexual. Mai ales că, deşi verbal îmi spunea că nu e încă vindecată, că nu se poate ataşa, din gesturi, priviri, atingeri, eu simţeam că nu e aşa şi că şi ea se îndrăgosteşte de mine.

A fost o perioada când s-a mai liniştit, nu mi-a mai zis nimic de genul ăsta, n-a mai avut episoade de plâns în faţa mea şi am crezut că începe să se vindece şi o să putem avea o relaţie normală bazată pe iubire. Atunci, şi sexual eram ok. Oricum, din punctul ăsta de vedere, n-aveam nici un dubiu că ea mă doreşte. O simţeam şi mi-o arăta.

Totul a fost ok, până într-o zi când mi-a spus din nou că ea încă e foarte confuză, că nu ştie dacă relaţia noastră se îndreaptă pe drumul cel bun, dacă trebuie să mai stea cu mine sau să-şi caute pe altcineva, etc. Cuvintele astea au fost că un pumnal în inimă pentru mine şi începusem să am probleme sexuale. I-am spus, într-o zi, de ce nu mai e ca înainte şi ea a decis că e mai bine să ne despărţim, ca eu să-mi caut pe altcineva, pentru că ea are nevoie de timp să se refacă şi nu mă poate ţine blocat pe mine.

I-am propus în momentul acela să încercăm o reatie gen prieteni cu beneficii şi ea a acceptat. Dându-mi seama că nu pot accepta, emoţional, treaba asta şi că nu va fi bine, am decis să-i dau dreptate şi de două săptămâni suntem despărțiți. Am mai vorbit de-a lungul relaţiei despre fostul soţ şi a zis că nu-l mai iubeşte şi nu s-ar împacă cu el, dar e afectată de evenimentele în sine.

Toată tărăşenia a durat doar 5 luni, dar au fost destul de intense. Ce mă sfătuieşti, să o mai caut, sau s-o las să se refacă, să-şi pună ordine în gânduri şi în sentimente şi, eventual, să mă caute ea? Ce crezi, poate să fie şi altceva la mijloc în afară de starea ei emoţională după divorţ?

Adela răspunde:

Dragă Eduard,
Dacă mi-ai fi scris înainte să aveți probleme, ți-aș fi spus că e foarte probabil să se ajungă aici. Nu sfătuiesc pe nimeni să se arunce în relații câtă vreme suferă după alte relații. Fără să vrei, cu toată bunăvoința ta, ai fost ”pansamentul” ei emoțional. Și are dreptate: nu e corect față de tine. Tu te-ai implicat cu toată sinceritatea, dar ea nu era OK. N-ai ce să-i faci, trebuie să-i lași spațiul și timpul de care are nevoie să-și revină. Partea proastă acum este că te-a rănit și pe tine, acum tu ești cel care nu ești bine și ai avea nevoie de un ”pansament”. Dacă simți că o iubești cu adevărat, eu zic să n-o lași să se gândească prea mult, totuși. Dacă ați putea să nu luați lucrurile atât de în tragic, să mai și râdeți de voi și să vă detașați de părțile urâte, ar fi minunat. Dacă, însă, ea nu poate, și continuă să sufere și să nu te iubească din toată inima, asta e. N-ai ce să-i faci. Până la urmă, au fost doar cinci luni. Vei trece peste asta. Nu te mai simți legat de ea și continuă-ți viața ca un om liber.

To Top