Interne

Călătorii RATB plătite cu cardul bancar. Pe ce linii vor fi montate POS-uri

Călătorii RATB plătite cu cardul bancar. Regia Autonomă de Transport Bucuresti intenţionează să implementeze un proiect pilot de plată cu card bancar în mijloacele de transport în comun. Proiectul se află acum în faza de licitare.

   

Sunt cazuri în care călătorul vrea să se urce în mijlocul de transport dintr-o staţie în care nu există gheretă de unde să se poată cumpăra călătorii RATB. Ce să facă omul? Dacă urcă, riscă amendă, pentru că niciodată controlorul nu îl va ierta pe călător dacă îl prinde fără bilet, chiar şi atunci când este evident că cel prins nu şi-a validat călătoria pentru că nu a avut de unde să cumpere billet. De asemenea, dacă mai merge pe jos o staţie, călătorul nu are nici o certitudine că va găsi acolo un ghişeu de vânzare a biletelor de călătorie RATB şi, pe deasupra, riscă să întârzie prea mult. Oricum ar fi, situaţia este neplăcută pentru călător.

Pentru a rezolva asemnea situaţii, regia va dota mijloacele de transport public cu POS pentru tranzacţii bancare.

Călătorii RATB plătite cu cardul bancar. Aparatul va fi montat lângă uşa şoferului
În acest moment s-a scos la licitaţie serviciul pentru proiectul pilot. Asta înseamnă că instituţia bancară care va câştiga licitaţia va dota experimental mijloacele de transport ale liniilor 780 (7 vehicule), 783 (15 vehicule), 104 (36 vehicule) şi 41 (61 vehicule).

Pe aceste maşini vor exista validatoare mixte, atât pentru cartela actuală cât şi pentru cardul bancar, montate la prima uşă de la şofer, în locul validatorului actual. Noile aparate vor fi dotate cu un sistem de comunicare a datelor privind validarea cu carduri bancare contactless.

Pentru plata călătoriilor, clientului i se va percepe o taxă bancară ca oricare tranzacţie pentru cumpărare de produse, ca în orice magazin, atunci când se plăetşte cu cardul.

Instituţia bancare care va câştiga licitaţia va trebui să platească către R.A.T.B. sumele încasate din validările efectuate cu carduri bancare, în maximum 48 de ore de la înregistrarea tranzacţiei, cu comision zero.

Nu se poate prefigura o dată fixă pentru apariţia noului mod de taxare, dar acesta va apărea în mijloacele de transport în comun cel mai devreme în primele luni ale anului 2017.

To Top