Actualitate

Belgia şi-a dat acordul pentru CETA. Românii vor putea călători fără viză în Canada

Cele trei regiuni ale Belgiei s-au înțeles în cele din urmă asupra unei variante modificate a tratatului de liber schimb dintre Uniunea Europeană și Canada (CETA). În aceste condiții, negocierile trebuie reluate între Canada și fiecare stat UE în parte. Între timp, premierul Justin Trudeau și-a anulat participarea la summitul UE-Canada.

   

UPDATE. „Acord belgian în privinţa CETA”, a anunţat pe Twitter premierul Belgiei, Charles Michel. „Toate parlamentele vor putea aproba acordul până mâine la miezul nopţii. Pas important pentru UE şi Canada.”

UPDATE. Cele trei regiuni ale Belgiei s-au înțeles joi asupra unei variante modificate a tratatului de liber schimb dintre Uniunea Europeană și Canada (CETA). În aceste condiții, negocierile trebuie reluate între Canada și fiecare stat UE în parte.

„Așteptăm un răspuns definitiv din partea entităților federale”, regiunile și comunitățile belgiene care se opun semnării CETA, a declarat Didier Reynders la finalul unei noi runde de discuții.

„Ne vom revedea mâine (joi), la orele 10.00 (08.00 GMT) pentru a defini ce se va spune din partea Belgiei în cursul reuniunilor europene”, a adăugat ministrul federal de externe care a refuzat să vorbească despre un „eșec”.

Belgia trebuie să trimită poziția sa ambasadorilor celor 28 de state membre ale UE care se vor reuni la Bruxelles joi la orele 11.00 (09.00 GMT).

Premierul Justin Trudeau nu va merge la summitul UE-Canada, în lipsa unui acord între belgieni

Premierul canadian, Justin Trudeau, și-a amânat vizita prevăzută joi la Bruxelles pentru semnarea tratatului de liber schimb dintre Uniunea Europeană și Canada (CETA), blocat de incapacitatea diferitelor părți belgiene să se pună de acord asupra unei poziții comune, a anunțat biroul acestuia, relatează AFP.

„Ministrul comerțului (al Canadei, Chrystia Freeland) a confirmat că delegația canadiană nu va merge” la summitul Canada-UE pentru semnarea oficială a tratatului CETA, a informat miercuri seară un purtător de cuvânt al premierului canadian, Cameron Ahmad.

Biroul lui Justin Trudeau a confirmat ulterior că prim-ministrul va rămâne în final la Ottawa joi pentru o serie de „întâlniri private”.

„Canada rămâne dispusă să semneze acest acord important atunci când Europa va fi pregătită”, a declarat la rândul ei Chrystia Freeland, citată de purtătorul său de cuvânt.

De mai multe zile, guvernul federal belgian încearcă fără succes să convingă regiunea francofonă Valonia, regiunea Capitalei Bruxelles și Comunitatea franceză să revină asupra vetoului lor, care blochează semnarea CETA de către Belgia și, în consecință, de către întreaga Uniune Europeană.

To Top