Astro Fun

Anunţul NASA despre descoperirea celei de-a 13-a zodii. ”Am realizat calcule”

Noua zodie corespunde perioadei 29 noiembrie – 17 decembrie.

   

Săptămâna trecută, în presa internaţională apărea o ştire conform căreia NASA a descoperit un nou semn zodiacal, situat între cel al Scorpionului şi cel al Săgetătorului. Astronomii americani confirmă faptul că noua zodie, denumită ,,Ophiuchus” (,,Omul cu şarpele”), a fost, într-adevăr descoperită, însă spun că ei nu au fost implicaţi sub nicio formă în obţinerea acestei reuşite.

Pe site-ul educaţional ,,Space Place”, administrat de NASA, specialiştii americani le spun copiilor că babilonienii au inventat zodiacul în urmă cu aproape 3.000 de ani, bazându-se pe faptul că schimbarea poziţiilor constelaţiilor pe parcursul unui an ar putea fi puse în legătură cu anumite evenimente de pe Pământ.

,,Pe parcurs ce Pământul orbitează în jurul Soarelui, astrul solar parcurge fiecare dintre cele 12 părţi ale zodiacului. Din moment ce babilonienii aveau un calendar care cuprindea 12 luni (corespunzând fazelor Lunii), fiecare lună coincide cu o anumită parte a zodiacului”, menţionează cercetătorii americani pe site-ul ,,Space Place”.

Specialiştii mai spun că, atunci când au inventat zodiacul, babilonienii au lăsat deoparte, în mod intenţionat, cea de-a 13-a zodie, pentru că aceasta nu corespundea calendarului de 12 luni pe care îl concepuseră.

Cercetătorii NASA susţin că, datorită unei modificări subtile în procesul de rotaţie a Pământului, constelaţiile nu se mai află în aceleaşi poziţii pe care babilonienii le detectaseră pe cer în urmă cu 3.000 de ani. Experţii au adăugat că, deşi acest fenomen se petrece într-o perioadă foarte lungă de timp, de aproximativ 26.000 de ani, el poate produce efecte vizibile în timp.

Iată cum arată noua listă a zodiilor, pe care site-uri precum ,,Cosmo”, ,,Yahoo News” sau ,,Marie Clare”, a atribuit-o specialiştilor de la NASA:

Capricorn: 20 ianuarie – 16 februarie;
Vărsător: 16 februarie – 11 martie;
Peşti: 11 martie – 18 aprilie;
Berbec: 18 aprilie – 13 mai;
Taur: 13 mai – 21 iunie;
Gemeni: 21 iunie – 20 iulie;
Rac: 20 iulie – 10 august;
Leu: 10 august – 16 septembrie;

Fecioară: 16 septembrie – 30 octombrie;
Balanţă: 30 octombrie – 23 noiembrie;
Scorpion: 23 noiembrie – 29 noiembrie;
Ophiuchus (,,Omul cu şarpele”): 29 noiembrie – 17 decembrie;
Săgetător: 17 decembrie – 20 ianuarie.

Iată şi declaraţia oficială a specialiştilor NASA în legătură cu subiectul discutat recent în presă: ,,Nu am schimbat niciun semn zodiacal, doar am realizat calcule. Articolul postat pe Space Place a fost despre cum astrologia nu este echivalentă cu astronomia, despre cum astrologia este o relicvă a istoriei antice şi despre cum ştiinţa şi matematica au fost scoase în evidenţă prin intermediul observaţiilor făcute pe cerul nopţii”, a declarat Dwayne Brown, purtător de cuvânt al Agenţiei Spaţiale Americane, pentru publicaţia Gizmodo.

To Top