ShowBiz

Antonia și Alex Velea au ales numele celui de-al doilea copil al lor

Antonia este însărcinată pentru a doua oară cu Alex Velea, cei doi urmând să devină părinți peste puțin timp. Cuplul a ales deja numele viitorului bebeluș.

   

Antonia și Alex Velea se pregătesc să devină din nou părinți. Cei doi mai au împreună un băiețel pe nume Dominic. Artista mai are o fetiță, Maya, din mariajul cu Vincenzo Castellano.

Antonia se află în cea de-a șaptea lună de sarcină, cântăreața urmând să-l facă din nou tătic pe partenerul ei de viață, Alex Velea.

Artistul a dezvăluit, în cadrul unei emisiuni de televiziune, că au ales deja numele celui de-al doilea bebeluș al lor. Nu l-a făcu, însă, public, menționând că este doar un numme mic, dar foarte tare.

„Mai sunt două luni până când Antonia va naşte. Suntem nerăbdători! Dominic a fost un copil cuminte, sperăm ca şi următorul să fie. Antonia nu a avut pofte, dar burta a fost puţin mai mare decât prima dată”, a declarat Alex Velea.

„Numele copilului este intim, nu vrem să îl spunem, îl ştiu doar câteva persoane şi nu vrem să îl facem public. E un nume mic, nu e foarte mare. E un nume tare”, a menționat artistul.

To Top