Social

An de an, românii merg în număr mare să atingă moaștele Cuvioasei Parascheva, dar habar nu au ce BLESTEM poartă veșmintele Sfintei: „Blestemat să fie cel care…”

An de an, românii merg în număr mare să se roage și să atingă moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, însă puțini sunt cei care cunosc blestemul pe care Sfânta îl poartă.

   

Moaștele sunt îmbrăcate de câțiva preoți ai Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, după ce sunt cusute în atelierele Arhiepiscopiei. Ce nu știu credincioși este că, pe sub veșmintele alese de preoți, Sfânta este îmbrăcată și cu alte haine care nu sunt schimbate niciodată și care poartă un blestem greu.

Este vorba de blestemul domnitorului Vasile Lupu şi al Mitropolitului Varlaam, scrie realitatea.net: „Blestemat să fie cel care va împrăştia vreodată Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva”.

Vasile Lupu este cel care a adus la Iași, acum 370 de ani, moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva.

Vineri, românii se vor afla, din nou, lângă moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, rugându-se de sănătate, cu speranța și tăria că divinitatea îi va ajuta să îşi rezolve problemele şi le va ocroti familiile de necazuri.

To Top