Povestea mea

„Am simţit că soţul mă ignoră. Acum sunt obsedată de sală și nu mai sunt aşa atrasă de el”

cuplu

   

Dragă Adela,
Eu sunt căsătorită de 13 ani, am doi copii și există o diferenţa de vârstă între mine şi soţul meu: eu am 31, el are 45 de ani, dar nu simt asta. Problema mea e sau a fost foarte comună la femei, am simţit că soţul mă ingnoră sau mai bine zis nu mai eram interesantă pentru el, ţi-am ascultat sfatul pe care tu mereu îl dai şi am început un curs de fitness. Cu adevărat, soţul e schimbat, dar mai ales eu, fizic şi psihic, sunt foarte schimbată, sunt obsedată de sală și am ajuns să nu mai fiu aşa atrasă de soţ. Precizez că nu există nici un altul.
Doar că s-au cam schimbat rolurile şi acum el are nevoie de atenţia mea, doar că parcă nu mai simt la fel. Cum să fac să mă atragă iar? E vină mea sau fac prea mult sport şi îmi ia pofta de dragoste?

Adela răspunde:

Draga mea,
Îţi mărturisesc că sunt impresionată de ceea ce îmi povesteşti! Iată cum, prin hotărâre şi efort, ai reuşit să inversezi balanța între tine şi soţul tău. Se pare că ai evoluat şi ai reuşit să-ţi depăşeşti condiţia anterioară, şi chiar şi pe aceea a soţului tău! Deci, se poate, eşti un exemplu pentru foarte multe femei! Ce urmează acum? Să nu cazi în aceeaşi capcană în care căzuse soţul tău, care nu a ştiut cum să te iubească fără să faci nimic în plus. Acum, trebuie să te întrebi: îl mai iubeşti pe soţul tău? Te vezi în viitor împreună cu el sau, dacă nu, cum ar arată viaţă ta, având în vedere că sunt şi copii la mijloc? Dacă simţi că relaţia cu el îţi este că o povara pe care nu o mai poţi suporta, lucrurile sunt clare. Trebuie doar să te gândeşti la soluţii pentru a te muta separat, împreună cu copiii, sau să-i pui lui în vedere să plece. Dacă, însă, mai ai sentimente pentru el, chiar şi îngropate undeva, mai da-i o şansă. Ai răbdare cu el, acordă-i timp, faceţi împreună lucruri noi, învăţaţi împreună ceva, exploraţi locuri – orice ar putea să vă apropie, ca şi cum v-aţi cunoaşte încă o dată. Fiţi inteligenţi şi puteţi să creaţi noi începuturi pentru relaţia voastră, aşa cum puţini oameni reuşesc. Iar atracția va veni de la sine…

To Top