Povestea mea

„Am salvat-o de la o viață de sclavie”

Cum nu vreau niciun fel de necazuri, dar mai ales pentru că mă tem că Ilinca ar putea păți ceva în urma destăinurii mele, am să vă spun de la început că toate numele din scrisoare nu sunt reale. Iar dacă v-am scris, după o îndelungată chibzuință, este pentru că sunt convins că sunt multe alte fete aflate în situația ei, cărora le lipsește curajul de a „evada” din coșmarul în care au intrat!

   

După ce am terminat facultatea, am stat doi-trei ani în București, dar n-am reușit să prind cheag acolo, negăsindu-mi ceva convenabil de muncă în domeniu, așa că, până la urmă, m-am întors în orașul natal, la Bacău, unde un fost coleg de liceu și-a deschis o firmă de calculatoare și m-a tot îmbiat să-i fiu asociat.

— Da’ ce, frate, numa’ capitala e bună pentru tine? Avem și aici oameni capabili, iaca așa, ca mine… și atâtea fete frumoase… Iți găsesc și ție una, cât ai zice pește, dacă suferi din cauza asta!

Așa m-a întâmpinat prietenul și fostul meu coleg Costel. Nu mă pot plânge, mi-a făcut rost de o locuință, mi-a dat mașină de serviciu și un salariu mai mult decât onorabil. Toată lumea era fericită: ai mei, că mă au în sfârșit acasă, amicii, că ne putem vedea la un rummy sau la o bere, chiar și eu, de vreme ce mă așezasem pe picioarele mele.

Prima mea grijă a fost să-mi amenajez cuibușorul, după care, cum era și firesc, a urmat petrecerea de inaugurare. Chiar atunci și-a găsit și administratorul blocului să-mi sune la ușă. Am crezut că a venit să facă scandal, pentru că muzica era, ce-i drept, cam tare, dar el mi-a întins o hârtie sub nas și mi-a zis:

— Am venit să semnați și dumneavoastră lista asta, au semnat-o deja toți locatarii.

— Da’ ce e asta? Pentru ce e?

— La apartamentul vecin se petrec lucruri ciudate, dom’le.

— Cum adică?

— Noi credem că e un fel de bordel. Apartamentul e pe numele unui tip de vreo 30 de ani, care pare altminteri la locul lui când îl vezi și când vorbești cu el, dar doamna Săftescu, cealaltă vecină a dumneavoastră de palier, mi-a spus că în fiecare seară vin aici diverși domni, străini de bloc, și niște fete. Nu stau mult și pleacă. Uneori se aud și țipete. Am stabilit la ședința de bloc să chemăm Poliția. Da’ înainte, trebuie să semnăm toți lista asta, prin care să cerem să se cerceteze problema.

— Dom’le, habar n-am ce se întâmplă acolo, n-am auzit nimic, așa că, deocamdată, n-am să semnez nimic. Nu vreau să bag pe nimeni în belea fără vină…

— Cum fără vină? Mata n-auzi ce-ți spun?

— Până nu mă conving cu ochii și cu urechile mele, nu semnez nimic.

— Treaba dumitale, noi ăștilalți oricum am semnat, așa că Poliția va începe ancheta.

Am închis ușa în urma lui.. Dar, după câteva zile, pe la miezul nopții, mi s-a părut că aud țipete. Am ciulit urechile.

— Nu mai da! Am să fac așa cum spui! Nu mai da! se auzea o voce îngrozită de femeie.

Pe urmă, nu s-a mai auzit nimic. M-am gândit că poate cineva se uita la vreun film și am hotărât să nu acționez în niciun fel. La sfârșitul aceleiași săptămâni, chef mare la vecinii mei. Culmea este că, la un moment dat, a venit la ușa mea un tip și și-a cerut scuze foarte politicos:

— E ziua mea, fac 30 de ani. Vă rog să nu vă supărați dacă chefuim și nou puțin… O dată împlinește omul 30 de ani. Promit să nu se mai întâmple. Apropo, dacă vreți să veniți, vă așteptăm cu drag!

— Sunteți foarte drăguț, dar am mult de lucru…

— Și sâmbăta? Lăsați, dom’le, treaba, că viața trece și odată ne pomenim bătrâni!

I-am mai mulțumit încă o dată, dar nu m-am dus. Petrecerea a ținut, ce-i drept, până la ziuă. Din fericire, dormitorul meu era ceva mai departe de apartamentul lui, așa că am reușit chiar să și dorm. Pe la 6 dimineața însă, când petrecerea părea să se fi sfârșit, am auzit iar țipete și mi s-a părut chiar că o femeie plânge în hohote. Pe urmă, brusc, s-a așternut liniștea. Era destul de bizar că în timpul zilei nu părea să fie nimeni acasă, iar imediat ce se lăsa seara, locul parcă se popula dintr-odată.

Am urcat de multe ori cu tot felul de tipi în lift, care au coborât la același etaj cu mine și au sunat la ușa de alături. N-am zărit niciodată intrând acolo vreo femeie, dar, din când în când, după cum v-am mai spus, auzeam limpede vocea unei femei care țipa și plângea. Curând după aceea, m-am pomenit și cu un polițist la ușă. M-a întrebat politicos dacă putem sta de vorbă, l-am poftit înăuntru și m-a întrebat câte ceva despre ce se petrece în apartamentul vecin.

— Nu prea am ce să vă spun… Locuiesc doar de câteva luni în blocul ăsta, l-am cunoscut într-o doară pe vecinul meu, care a dat acum câteva săptămâni o petrecere și a venit să mă prevină și să-și ceară scuze. Altceva nu prea știu. Pare destul de liniștit, de obicei. Se aud uneori țipete, dar toată lumea se mai ceartă, mi-am spus că trebuie să fie vorba despre vreo ceartă domestică. Nu-mi place să mă amestec în treburile vecinilor. Administratorul mi-a cerut să semnez o listă, dar am refuzat, pentru că n-aveam motive să o fac.

— Vă mulțumesc! Oricum, dacă mai intervine ceva, uitați numărul meu de telefon. Bună seara!

De atunci, am început să fiu mai atent și chiar, spre rușinea mea, să mă uit pe vizor. După ora 21,00, începea să se însuflețească atmosfera. Intrau și ieșeau tot felul de bărbați. Niciunul nu zăbovea mai mult de o oră, dar niciunul nu părea suspect. Erau oameni obișnuiți. După ce am tot observat apartamentul vreo două seri, am renunțat. Mi s-a părut că fac o prostie și mi-am văzut de treabă. Numai că atunci lucrurile au luat cu totul altă întorsătură…

într-o noapte, să fi fost ora 3 sau 4, am auzit bătăi puternice în ușă. M-am dus și am deschis și, până să mă dumiresc, o fetișcană cu fața plină de sânge s-a năpustit înăuntru, implorându-mă să o ajut.

— închide repede ușa! Dacă mă găsește aici, ne omoară pe amândoi!

— Cine?

— Cum cine? Pe ce lume trăiești? Vecinul tău! Te rog, lasă-mă să stau aici până dimineață…

— Dar ce s-a întâmplat?

— Nu pot să-ți spun acum nimic. Pot să mă duc la baie, să mă spăl puțin?

— Da, sigur. Te-a bătut?

— Nu, nu, m-a îmbrâncit și m-am lovit. Dar e foarte furios și aș prefera să nu mai dau ochii cu el acum…

Nici nu s-a dus bine la baie că am auzit țârâind soneria de la ușă. I-am auzit pașii venind repede de la baie.

— Nu răspunde, te rog! N-are de unde să știe că sunt aici.

L-am auzit apoi pe vecinul meu strigând prin ușă:

— știu că ești acolo! Treci imediat acasă! ți-ai lăsat treaba neterminată.

Eu mi-am luat banii, acum e rândul tău să-ți faci datoria. Nu-l băga și pe omul ăsta în troaca noastră.

— Nu răspunde, nu spune nimic! m-a implorat ea.

însă tipul nu s-a potolit. Am deschis ușa și l-am rugat să-și vadă de treabă, dacă nu vrea cumva să aibă de-a face cu poliția.

— Dom’le, nu te băga! Astea sunt între mine și ea. E nevasta mea, fac ce vreau! Nu te băga, zău așa, pari un tip la locul lui. Vezi-ți de treabă, e mai bine, crede-mă… Lasă, că vii tu acasă! Mai vorbim noi! i-a spus pe urmă fetei prin ușă și a plecat.

După ce am închis ușa, ea a început să tremure și să plângă. Am lăsat-o să se liniștească. Pe urmă, a început singură să vorbească.

— Mă cheamă Ilinca, abia am împlinit 18 ani. Sunt la Bacău de doi ani. Sunt de fel dintr-un sat de lângă Botoșani. Eram într-a zecea când l-am cunoscut și m-am îndrăgostit de el. Le-a spus alor mei că mă ia de nevastă și m-a adus cu el la Bacău. De atunci, m-a pus să mă prostituez și nu sunt singura… Are câteva apartamente în tot orașul și mai multe fete. în fiecare noapte am 4-5 clienți. Unii sunt violenți… Am încercat să fug de câteva ori, dar m-a găsit de fiecare dată și m-a amenințat că, dacă nu-mi bag mințile în cap, se duce la părinții mei și le spune cu ce mă ocup. Mama ar muri de supărare dacă ar ști, săraca! Mă tratează de parcă aș fi sclava lui… îmi zice: „Uite care e treaba: eu te-am făcut om! Te-am adus din cătunul ăla uitat de lume la oraș, ți-am luat țoale, parfumuri, bijuterii, ai tot ce-ți trebuie, e de ajuns să deschizi gura și-ți cumpăr orice! Tu nu trebuie decât să mă asculți. Viața ta îmi aparține, să fie clar!”. Așa-mi spune de fiecare dată când îi zic că aș vrea să mă opresc, că m-am săturat. Sunt absolut disperată. Mi-a spus că peste câteva luni are de gând să ne ducă pe toate în Turcia sau în Italia. Ar scoate mult mai mulți bani cu noi. Mi-e teamă că, dacă ajung acolo, nu mai am nicio scăpare…

M-a impresionat biata fată. M-am tot gândit cum aș putea să o ajut.

— Deocamdată, rămâi aici. N-are ce să-ți facă. Nu poate intra peste noi. Trebuie să-mi vină vreo idee. Acum, cred că cel mai bine e să te duci în dormitor și să încerci să dormi puțin. Eu mai am puțin și plec la serviciu. Am să te încui și, dacă nu deschizi, aici ești în siguranță. Ai câte ceva de mâncare în frigider, poți să mă suni dacă se întâmplă ceva neobișnuit, uite, îți las și numărul de telefon. Până după-amiază, trebuie să găsesc o soluție.

— îți mulțumesc, dar poate că nu e bine să te pui cu el… Cine știe ce se mai poate întâmpla?!

— Lasă, mă descurc eu! Tu ai grijă de tine și mai vorbim când mă întorc. Când am ajuns la birou, m-am dus direct la Costel și i-am povestit tot ce s-a întâmplat.

— Bă, tu ești nebun? Nu te pune cu ăștia! Sunt foarte periculoși. Poliția dă din gură și nu face nimic. Să nu te primesc naibii prin poștă într-un geamantan, dacă nu-ți vezi de treabă… Lasă operele de caritate… Tu crezi că fetele astea nu știu ce fac? Nu mai crede și tu tot ce-ți spune una din-astea… Astea nu mai sunt vremuri să faci pe cavalerul. Trezește-te, băi, frate! Credeam că, dacă ai stat la București, te-ai mai dat și tu pe brazdă. Toate fetele astea se ceartă cu peștii lor, pe urmă se împacă. Gândește-te că unele sunt născute pentru meseria asta!

— Nu și Ilinca…

— Da’ tu de unde o cunoști așa de bine, mă? Că abia ai văzut-o prima oară în viață! Te duce cu preșul și pe urmă te dă pe mâinile ăluia, ascultă-mă ce-ți spun!

Am ieșit și l-am lăsat să vorbească de unul singur. Trebuia să fac ceva. Dacă m-aș fi dus la Poliție cu fata și ea le-ar fi spus totul, ar fi fost o soluție, dar nu cea mai bună. După ce avea să scape ăla de tot tămbălăul, nu-i vedeam cu ochi buni, nici pe ea, nici pe familia ei. și atunci… Brusc, mi-a venit ideea salvatoare: tanti Veronica. Era sora mamei, locuia singură la Roman, îi murise de curând soțul și s-ar fi bucurat să aibă un suflet lângă ea. M-am dus valvârtej acasă. Ilinca încă dormea. I-am spus că trebuie să plecăm, m-a ascultat fără să scoată niciun sunet. I-am dat niște blugi de-ai mei și o curea, pentru că îi erau tare largi, și un tricou, ne-am urcat în mașină și pe-aici ți-e drumul! Tanti Veronica s-a bucurat când am venit, așa cum mă așteptam. I-am spus și eu acolo, o poveste, nu chiar adevărul, fiindcă nu voiam să o sperii.

— Când v-am văzut, am crezut că e logodnica ta. Păcat, mamă! Tu nu mai ai de gând să te însori?

— Când mi-o veni vremea, tanti… Deocamdată, sunt singur.

I-am găsit o slujbă Ilincăi, să aibă din ce trăi, iar în toamna următoare am înscris-o să-și termine liceul la seral. Nu știe încă dacă rămâne la Roman sau nu. Oricum, vecinul meu nu i-a dat încă de urmă. M-a întrebat de câteva ori dacă știu ceva de soția lui, dacă am văzut-o vreodată pe-acolo, dar i-am spus că habar nu am. înclin să cred că m-a crezut pentru că m-a lăsat în pace. Ilinca se tot întreabă dacă ar fi bine să se ducă la Poliție și să le spună tot.

— Poate că așa le-aș ajuta și pe celelalte fete care n-au avut norocul meu. Numai că ar afla și el unde sunt și, dacă scapă basma-curată, iar intru pe mâna lui. Ce crezi că ar fi mai bine să fac?

— Nu știu ce să-ți răspund. Chiar nu știu cum ar fi mai bine să procedezi. Poate că, dacă l-am da pe mâna Poliției, s-ar termina totul, dar este foarte posibil să aibă relații și să scape. Cu asta chiar n-am cu ce să te ajut.

Am lăsat-o pe Ilinca la Roman, la mătușa mea. Se înțeleg perfect. Mai vorbim din când în când, la telefon. Îi e mai bine acum, dar de teama din suflet tot n-a scăpat. Sper ca, într-o zi, să-și găsească și ea liniștea de care are atâta nevoie!

To Top