Bizar

Adevărată comoară, descoperită întâmplător, în Franţa. A stat sub pământ timp de 2000 de ani!

În Franţa a fost găsită, întâmplător, o cameră funerară imensă, unde arheologii au descoperit obiecte care ar fi aparţinut unui prinţ celt care ar fi trăit în secolul al V-lea î.Hr. Printre obiecte se numără o trăsură, un cazan din bronz, un vas pe care era pictat un zeu grec şi un cuţit mare.

   

Comoara a fost descoperită în regiunea Champagne, iar experţii consideră că fac parte ,,din înalta elită de la sfârşitul Epocii de Fier”

Mormântul este mai mare decât catedrala din apropiere, numită Troyes. Arheologii au descoperit în interiorul mormântului părţi dintr-un schelet, însă nu au identificat încă al cărui prinţ aparţine. Lângă acesta au fost descoperite urne cu cenuşă pe care experţii le-au datat ca fiind din 1400 î.Hr, scrie descoperă.ro.

Mormântul a fost descoperit când era cercetat terenul pentru construirea unui nou centru comercial. Arheologii consideră că cea mai importantă descoperire este un cazan din bronz cu un diametru de un metru. De asemenea, este decorat cu 8 capete de lei. Aceştia consideră că obiectul era piesa principală de la petrecerile celţilor.

Celţii s-au răspândit pe întreg continentul european. Până la ascensiunea Imperiului Roman, celţii erau o putere de temut, de fapt ei au reuşit să jefuiască Roma în 385 î.Hr.

Cuchulainn al Irlandei a fost unul dintre cei mai importanţi eroi celţi. Acesta a murit la o vârstă fragedă, apărând în mod eroic provincia istorică Ulster.


To Top