Vedete romanesti

A primit legume în loc de flori! Lidia Buble, pusă să-i facă ciorbă lui Răzvan Simion

lidia buble

Până să devină soția matinalului Antenei 1, Lidia Buble are de trecut ceva probe.

   

Lidia Buble are calitățile sale, din moment ce a reușit să ajungă la inima lui Răzvan Simion, încă de pe când acesta era căsătorit. Relația lor s-a consolidat serios în timp și nu ar mai fi o surpriză dacă aceasta se va și oficializa, la un moment dat. Până atunci însă, artista are de trecut ceva probe, cum ar fi și cea de bună gospodină. Ei bine, recent, cu ocazia Festivalului de la Cosmești, Lidia a primit în locul obișnuitului buchet de flori de la alte spectacole, un coș cu legume! Motivul? ”Să ai cu ce să faci ciorbă”, i-a transmis organizatorul spectacolului, Radu Baron. Nu știm dacă artista a reușit să-și impresioneze iubitul în bucătărie, cert este însă că respectivul cadou culinar a fost unul binevenit, care i-a dat posibilitatea să-și demonstreze abilitățile de gospodină.


Lidia Buble a slăbit foarte mult

De când a recunoscut public relaţia cu Răzvan Simion, iar acesta a divorţat, Lidia Buble a slăbit văzând cu ochii. Cântăreaţa a ajuns piele şi os, dar susţine că se place aşa cum e şi că este sănătoasă tun.

To Top