Bizar

A fost dată afară din școală pentru că s-a încălțat cu pantofi simpli. Ce i-a spus directorul

Părinții unei eleve de 13 ani susțin că o vor retrage pe fiica lor de la școala la care învață în prezent după un incident mai puțin obișnuit petrecut în urmă cu câteva zile.

   

Regulamentul școlii prevede uniforme stricte, însă de data aceasta, spun părinții fetei, profesorii au mers prea departe.

Mai multe cadre didactice i-au așteotat pe elevi în fața școlii într-o zi pentru a le verifica uniformele. Nu mai puțin de 60 de copii au fost trimiși acasă pentru ”scăpări” în vestimentație.

În cazul fetei, directorul a decis că faptul că purta pantofi din piele întoarsă contravine legilor școlii, așa că n-a lăsat-o să intre, ci a rugat-o să meargă înapoi acasă și să-și schimbe încălțămintea.


Furios, tatăl fetei a venit la școală pentru a-i cere socoteală directorului. A urmat un dialog halucinant în care părintele elevei încerca să înțeleagă de ce o pereche de pantofi simpli, negri, fără toc, sunt considerați nepotriviți pentru școală. Răspunsul directorului a fost că pielea întoarsă face să pară că încălțămintea este colorată.


Mai mulți părinți numesc aceste pretenții ale profesorilor ”exagerate” și au protestat în curtea unității de învățământ.

To Top