Interne

A fost adoptată cea mai așteptată reglementare de după Colectiv. Cine și în ce ordine intervine

A fost adoptată cea mai așteptată reglementare de după Colectiv. Cine și în ce ordine intervine

Guvernul a aprobat, astăzi, o hotărâre privind managementul tipurilor de risc. Aceasta se bazează pe analizele DSU şi MAI şi pe rezultatele verificărilor făcute de Corpul de control al premierului după incendiul din clubul ”Colectiv”. Noul act normativ stabilind cine şi în ce ordine răspunde la acţiunea într-o situaţie de urgenţă.

   

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu, a explicat că această HG este urmarea unei analize a DSU şi MAI după incendiul din clubul ”Colectiv”, iar noile reglementări au avut în vedere şi rezultatele verificărilor Corpului de control al premierului.

”Autorităţile responsabile asigură acest management de risc repartizat pe următoarele domenii de acţiune: prevenire, pregătire, răspuns şi refacere şi reabilitare”, a arătat purtătorul de cuvânt al Executivului.

Totodată, el a anunţat că în temeiul Hotărârii se vor elabora următoarele planuri de pregătire în domeniul situaţiilor de urgenţă, regulamente de gestionare a situaţiilor de urgenţă: concepţia naţională de răspuns, planuri de acţiune şi registrul de capabilităţi.

Regulamentele de gestionare a situaţiilor de urgenţă se avizează de către DSU şi se aprobă prin ordin al ministrului Afacerilor Interne.

”Pentru fiecare din următoarele tipuri de risc: cutremure, epidemii, inundaţii, accident nuclear sau radiologic şi incendii de pădure care au impact major asupra comunităţilor, mediului şi populaţiei, ISU elaborează cu avizul DSU o concepţie naţională de răspuns cu sprijinul celorlalte autorităţi publice”, a adăugat Iolu.

Hotărârea stabileşte şi cine e comandantul acţiunilor.

”Comandantul acţiunii este persoana din cadrul MAI care planifică şi asigură integrat ordonarea operaţională a capabilităţilor implicate în acţiunile de intervenţie operativă pentru toate tipurile de risc. La nivel naţional comandantul acţiunii este secretarul de stat, şef al DSU sau persoana desemnată de acesta, excepţia o reprezintă activitatea de căutare şi salvare care trebuie să se desfăşoare în anumite medii specifice şi în care MAI participă cu rol secundar. Rolul principal poate reveni Ministerului Transporturilor pentru căutare şi salavare de vieţi omeneşti, MApN pentru căutare de nave şi aeronave militare”, a mai spus Liviu Iolu.

To Top
error: