Dragoste si Sex

3 tipuri de cupluri care par fericite, dar nu sunt!

3 tipuri de cupluri care par fericite, dar nu sunt!

Ai și tu cupluri de prieteni la care îți pare că totu-i perfect și că nu se ciondănesc niciodată? Să știi că în spatele acestor tipuri de relații totul e mult mai rău decât pare!

   

Cuplul dulceață
Cei doi parcă sunt uniți la șold: fac totul împreună și nu se mai strigă pe numele de botez de la nunta de acum 5-10 ani, după caz. Apelative ca ”bombonica mea”, ”ursulețule”, ”cimpirelul meu”, sau ”Țumpi” strepezesc dinții tuturor prietenilor lor și parcă e atâta iubire când intră într-o camera, încât îți vine puțin rău. De fapt, ce nu știe lumea este că ”ursulețul” o înjură ca la ușa cortului pe ”țimpirică” atunci când vine acasă de la muncă și ciorba e rece. Oamenilor le place să se prefacă. Mult.

Cuplul cu soacre de vis
Soacrele nu sunt chiar întotdeauna niște scorpii mâncătoare de suflete, așa cum spun bancurile, dar când iubirea pentru ele pare că depășește cota admisă, parcă îți vine să te întrebi ce e în neregulă. Probabil toți avem un cuplu de prieteni care nu se mai opresc să-și ridice în slăvi soacrele. El spune că ”Mami” (mama soției lui) este cea mai blândă bunică și gătește mai bine ca propria lui mama. Ea se minunează de cât de înțelegătoare și la modă este soacra ei și o uită Dumnezeu lăudând decorațiunile cu bun gust ale soacrei. De fapt, el abia așteaptă ca mama ei să vină mai rar în vizită, în timp ce ea abia așteaptă să moștenească soțul, biblioteca și lampa cea frumoasă de la mama soacră, potrivit unica.ro.

Cuplul cu copii superdotați
Bebe este cel mai precoc dintre precoci și a învățat să vorbească încă din luna a treia …de sarcină. Apoi, pe când se năștea, bebe știa deja să rezolve ecuații de gradul trei și ceva programare. Deși acum stă în pamperși și plânge, el de fapt vorbește ca un om mare, trebuie doar să asculți geniul lui. ”Când o să fii și tu mamă, o să înțelegi”. Sună cunoscut? Unele cupluri nu mai pot de bucurie când aduc pe lume o versiune a lor în miniatură. Asta nu înseamnă că este viitorul Einstein, ci doar un bebeluș. Nu-ți compara copilul cu al lor. Nu are rost și le dai apă la moară degeaba.

To Top